> Angelina Jolie și Brad Pitt s-ar fi logodit, a declarat actorul Ray Winstone. Acesta filmează, împreună cu Jolie, Beowulf, și a fost întrebat de către reporteri ce mai știe de-spre partenera sa. „Din câte știu, s-a logodit”, a spus el. „Am auzit că s-ar fi logodit, deci s-au hotărât”. Divorțul lui Brad Pitt de Jennifer Aniston s-a finalizat la sfârșitul lui septembrie. > Solistul formației U2, Bono, spune despre el că este „Imelda Marcos a ochelarilor de soare”, accesorii nelipsite din ținuta sa, despre care spune că-i poartă tot timpul pentru că „are ochii foarte sensibili”. Încă de la începutul anilor 90, Bono nu a fost văzut vreodată fără ochelari de soare, de preferință marca Bulgari. „Mi se trage de la blițul aparatelor de fotografiat. Dacă cineva îmi face o fotografie și nu am ochelarii pe nas, toată ziua văd numai luminițe în fața ochilor. Lumea crede că-i port pentru a mă da mare, din cauză că sunt ochelari de firmă. Ei bine, e adevărat doar pe jumătate. Îmi și plac foarte mult, am foarte multe perechi în colecția mea, de aceea spun despre mine că sunt o a doua Imelda Marcos…”. Fosta primă doamnă din Filipine avea, pe timpul cât soțul ei a fost președinte ale Filipinelor, 3000 de perechi de pantofi. > Al Pacino neagă că ar avea o relație cu actrița Kirstie Alley. Cei doi au fost văzuți într-un restaurant și un martor ocular ar fi declarat că fosta interpretă din Cheers l-ar fi mângâiat, pe picior, pe Pacino, în văzul tuturor. Acesta a reacționat, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Pat Kingsley: ”Al și Kirstie nu erau singuri la masă, mai erau cu ei vreo opt persoane. Nu a fost nicicum o întâlnire amoroasă, cu totul altceva s-a discutat acolo”. > Se pare că relația lui Jennifer Aniston cu Vince Vaughn este cât se poate de serioasă, scrie presa americană. Ziarul The Mirror și-a informat cititorii că săptămâna trecută Vince a prezentat-o mamei sale pe Jennifer, cu ocazia unei călătorii pe care cei doi au făcut-o la Chicago. „Mama sa a plăcut-o foarte mult pe Jennifer și pentru Vince era foarte important ca cele două să se agreeze. Au luat masa de câteva ori, afișând imaginea unei familii fericite”, a spus un apropiat al actorului.
> Gwyneth Paltrow s-a plâns, recent, de viața din Marea Britanie. Într-un interviu acordat revistei Mary Claire, actrița americană a declarat că străzile sunt murdare și că serviciile sunt… sub orice critică. Ea și-a sfătuit conaționalii care vin în Anglia: ”Neapărat să vă luați o haină de ploaie, neapărat. Sau, dacă nu, măcar să aveți o umbrelă mică pe care s-o purtați un poșetă ori în buzunar, pentru că tot timpul plouă”. Gwyneth recunoaște însă că, după câțiva ani petrecuți în Anglia, pe care multă vreme a caracterizat-o ca fiind „rece și deprimantă”, a învățat s-o iubească. Paltrow locuiește la Londra, împreună cu soțul ei, solistul formației Coldplay, Chris Martin și fiica lor, Apple.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii