Floarea

Liliana din Ipotești și-a măritat zilele trecute fata. Și pentru că Liliana, ca și unul dintre nașii de cununie (celălalt fiind patron în construcții pe meleagurile noastre), și ca destule din neamurile sale, lucrează vara în industria hotelieră din Italia, și nu oriunde, ci chiar la Veneția, nunta de la țară a fost marcată de obiceiuri aduse de acolo: multe fructe în meniu, aranjamente florale pe masă, decorații sofisticate în sală și, desigur, contribuții ale participanților în euro. Ele au fost grefate pe mersul tradițional al evenimentului, care cere în Ipotești (poate și în alte părți, dar nu prea multe, de vreme ce i-a surprins pe invitații din alte așezări) ca geamăna florii bunicii, care i-a fost prinsă în piept Maftei Senciuc, mama Lilianei, să fie pusă pe melodie de jale, de către mireasă, înainte de intrarea în biserică, la mormântul bunicului Trifon.

 

Luiza Barcan, talentat critic de artă și rafinat realizator T.V. a venit nu o dată din Capitală în Bucovina în căutarea acestei rare flori a bunicului, semnând documentare despre obiceiuri, îndeletniciri străvechi pe cale de dispariție, documentare care îl au consultant științific pe valorosul nostru colaborator Mihai Camilar, din Gura Humorului, de la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina. Dictate de timp, grăbite de ultima jumătate a veacului trecut și accelerate de semnele din ce în ce mai vizibile ale zămislirii satului mondial, aceste dispariții par inexorabile. De aceea și grija Luizei Barcan de a le descoperi și de a le conserva în ierbarul peliculei. Și câtă dreptate are în neliniștea ei: de multă vreme continuând să răsară și să crească în poienițe uitate, dar și în locuri neașteptate, floarea bunicului s-a alăturat brândușelor toamnei, flori ale morților, miracole vegetale care înstelează pământul și după ce vara, căldura și soarele au apus.