Mănăstirea Putna
La nivelul întregii țări, ne-a explicat dna Sinigalia, acțiunea de monitorizare este reglementată începând din anii 2000-2001 (printr-o ordonanță de guvern, apoi prin Legea 564/2001), ea vizând numeroase și importante aspecte, de la urmărirea restaurării și reparațiilor, la gestionarea financiară, la aspecte ținând de turism, de protecția mediului, de cadastru. Într-o discuție pe care am purtat-o cu dna prof. univ. dr. Tereza Sinigalia la sediul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Suceava, am sesizat că “gestionarea monumentelor” este privită la modul cel mai pragmatic: “Ce se investește în ele să poată aduce un profit, în afara celui cultural, spiritual”. Vorbind despre investiții anterioare și actuale, dna Sinigalia a precizat că “prin acțiunile de restaurare realizate în ultimii ani, toate mănăstirile au câștigat în valoare”, de această valoare urmând a se bucura atât obștile mănăstirești, cât și turiștii sau administrațiile locale. Din această perspectivă, directoarea Institutului Național al Monumentelor a arătat că, prin diferite metode, mănăstirile însele trebuie să fie interesate să atragă fonduri. Poate fi vorba chiar despre contribuția turiș-tilor, dar “unele au taxă de intrare, altele nu – la Sf. «Ioan cel Nou» e, practic, imposibil… Separarea credincioși-vizitatori este foarte dificil de realizat…”. O problemă a fost identificată la Pătrăuți, care are o situație “mai dificilă”: “deși aproape de Suceava, biserica este puțin mediatizată; poate că s-ar putea face mai mult în acest sens…; foarte multă lume nici nu știe că face parte din acest grup foarte prestigios de monumente; așadar, numărul de vizitatori e mai mic, deși, în mod evident, biserica merită să fie vizitată!”. Unele monumente sunt restaurate, ni s-a precizat, în cea mai mare parte, cu bani de la bugetul de stat, “la care se adaugă un aport local semnificativ la «Sf. Ioan cel Nou» (unde practic restaurarea este făcută de Arhiepiscopie), iar la Voroneț, mănăstirea contribuie substanțial la restaurare; aici funcționează foarte bine parteneriatul”, după cum “destul de bine” funcționează și la Humor, Moldovița, unde “mănăstirile au atras și ele fonduri”. “Practic, se restaurează picturile inte-rioare la Biserica «Sf. Gheorghe» a Mănăstirii «Sf. Ioan cel Nou“ de la Suceava, la Pătrăuți, la Arbore, Voroneț, Moldovița, iar, din acest an, și la Humor. Au fost restaurate Probota (prin UNESCO, cu sprijinul substanțial al unei fundații din Japo-nia)…”, ne-a spus dna Sinigalia, subliniind că “este o situație fericită, cei care dețin monumente au înțeles că trebuie să se implice…, să atragă fonduri, să le reinvestească. Asta ne interesează, ca monumentele să-și poată continua cât mai demn viața și cât mai mulți oameni să se bucure de ele”. Directorul Institutului Național al Monumentelor ne-a sem-nalat însă și “ aspecte care nu sunt atât de bune; ele sunt reme-diabile, țin în general, aș spune, de situația noastră generală”. Am aflat că o întrebare a raportului privește drumurile de acces; “problema accesului este o problemă importantă, s-a făcut destul de mult pentru drumurile la aceste mănăstiri, dar mai sunt porțiuni de drum încă nu suficient remediate. Unul din cele mai dificile drumuri, de la Dolhasca la Probota, a fost remediat, dar mai sunt niște probleme cu drumul de la Pătrăuți”. Alte puncte ale raportului vizează tipul de confort al zonei în care este localizat un anumit monument, “impactul turistic” pe care îl oferă (aducțiuni de apă, canalizări, toalete moderne), iar dna Sinigalia a luat notă de parcările amenajate de Consiliul Județean. Se mai impune ca la toate monumentele “să existe puncte turistice permanente, care să pună la dispoziție infor-mații despre drumuri, posibilități de cazare, care să ofere mate-riale publicitare” și e regretabil că încă “nu există pentru toate”. Figură aparte face, se pare, din nou Pătrăuțiul, pentru care nu era clar, zilele trecute, dacă mai există măcar exemplare din pliantele realizate cu ocazia Anului Ștefan cel Mare și Sfânt. Se consideră că nu sunt suficiente “publicații la îndemâna vizitatorului obișnuit – pliant, hartă, broșură” și se recomandă ca, atunci când se editează, să se imprime pe fiecare din ele sigla Patrimoniului mondial, “ca toată lumea să știe că aceste monumente aparțin acestei elite a patrimoniului universal”. Revenită în județul Suceava, cu automobilul, dna Sinigalia a sesizat că și “semnalizarea rutieră prezintă o carență: prin lege, există obligația ca, la intrarea în localități, alături de indi-catorul care semnalează localitatea, să existe și un altul, de aceeași dimensiune, dar maroniu-roșcat” pe care să fie plasat însemnul patrimoniului mondial și pe care să fie înscris “lo-calitate cu monument înscris pe lista patrimoniului mondial”. Pe E 85, la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, nu există însă o asemenea semnalizare, care să avertizeze călătorul despre existența, aici, a Bisericii „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou”. Dna Sinigalia a mai insistat și asupra obligației ca, la nivelul autorităților – CJ, primării – să existe “un birou sau măcar o persoană” care să se ocupe de monumentele de patrimoniu. “Fiindcă la CJ nu exista încă un asemenea birou, eventual ar trebui solicitată la Direcția pentru Cultură o colaborare, pentru a se întocmi rapoartele de monitorizare”, este de părere directoarea Institutului Național al Monumentelor. “CJ trebuie să aibă un program anual în care trebuie să fie stipulate măsurile pe care le ia pentru protecția acestor monumente, inclusiv su-mele pe care și le propune să le cheltuiască pentru anumite capitole de protecție. Pe de altă parte, nimeni nu neagă că CJ are foarte multe probleme și, evident, o scară de priorități. Dar mândria de a avea asemenea monumente presupune să te și ocupi de ele și să nu aștepți totul de la unitatea centrală. Mai cu seamă că, într-un proces de descentralizare spre care tindem, județul deținător va trebui să se implice tot mai mult, chiar dacă statul, prin autoritatea centrală, nu va renunța să-și ia mâna din buzunarul privitor la aceste monumente”, consideră dna Tereza Sinigalia. Nu este vorba doar despre fonduri, a mai precizat ea, ci și despre “ce înseamnă relația monumentului cu mediul; trebuie să existe preocupare de cadrul natural, mai ales că toate aceste monumente nu mai trăiesc în mediul lor de origine, au fost mănăstiri care au fost izolate de zonele de locuit…; acum toate au ajuns, practic, în centrul unor localități, dar peisajul din jur, ambientul contribuie de fapt la frumusețea lor”. “Protecția mediului nu este nici în sarcina, de exemplu, a Mănăstirii Voroneț, nici în a ÎPS Pimen, a Arhiepiscopiei, este în sarcina autorităților statului”, a specificat directoarea Institutului Național al Monumentelor. “Un alt aspect deficitar” pe care ni l-a semnalat este “pro-blema planurilor urbanistice. Prin legile de amenajare a teri-toriului, ele sunt tot în sarcina CJ, care le coordonează, și a consiliilor locale, care trebuie să le comande. PUG-urile au fost elaborate între 1995-2000, legea obligă la reactualizarea lor la fiecare 5 ani, dar, în cazul monumentelor de această valoare, e nevoie de planuri urbanistice zonale și chiar de planuri urbanistice de detaliu. Dar aceste planuri nu au fost elaborate. Iar ele conțin și reglementări. Obligă ca în zonă să existe anumite servituți, un anume regim de înălțime, un anume aspect al monumentelor și, evident, avizul de construcție în acea zonă nu de la primărie, nu de la CJ, ci de la Comisia Națională a Mo-numentelor Istorice. Altfel, există riscul ca peisajul înconjurător să se schimbe, iar monumentul – să fie agresat. Evident, aceste reglementări urbanistice sunt scumpe, deci ele nu pot fi realizate decât de instituții specializate”, a spus dna Sinigalia. Ea a arătat că, în România, “nu avem, în general, un cadastru foarte precis”, dar a apreciat “avantajul” de care se bucură Bucovina: “fosta administrație habsburgică a fost foarte riguroasă în materie de administrare a teritoriului și a impus încă din sec. al XIX-lea anumite obligații… Totul trebuie actualizat, dar o bază există. Sunt o serie de mănăstiri care și-au păstrat hărțile de proprietate, iar astăzi le folosesc foarte bine, căci pot să-și reconstituie proprietățile pe baza unor acte care au fost autentificate în sec. al XIX-lea”.
Comentarii