„Nu mă deranjați, nu v-am promis nimic!”

Iubite cititorule, primarașul nostru, Ciubotariu Constantin Cătălin, născut, se pare, la 8 ani, rupe cu gura pe la toate locațiile cu iz bahic din comună că ne-a suflat mucii în fasole. S-o creadă el, mai degrabă să știe că-și taie sieși craca de sub picioare. Să vezi cum a fost: subsemnatul, citeam cu nesaț în gazeta mea de suflet „Crai nou” un articol formidabil semnat de un gazetar redutabil – Sava Bejinariu, prin care dumnealui enumera 62 de localități ale județului ce vor fi racordate la gaz metan. Un vis suprem, gândeam eu, al tuturora de aici. Dar, stupoare, și exact ca-n nenea Ian-cu, lozul cel mare nu ne este hărăzit – comuna Vulturești nu este prinsă printre localitățile beneficiare. Mai, mai să fac atac de cord (bat în lemn). Ce s-ar fi bucurat primarul, numai că Dumnezeu știe ce face. Pun mâna pe telefon, spun cine sunt, iar, de la capătul firului, o voce răgușită și incoerentă, vădit plictisită și obosită, îmi răspunde scurt: „pri – primarul comunei…”.
 

Caut, totuși, să însăilez un dialog civilizat cu această autoritate social-democrată a locului, dar strădania mea s-a bucurat de un eșec previzibil, concretizat în sintagma goliciunii sale sufletești-egoiste, arhicunoscute în localitate: „Nu mă deranjați, nu v-am promis nimic!”. Am gătit lumea când am receptat expresia mitocănească, adresată mie, du-te-n p… mea!… Și, totuși, dânsul are dreptate, m-am gândit. În campania electorală n-a promis nimic. În cele 8 sate ale comunei a organizat bairamuri de-a stat mâța în coadă și motanul în mustăți. Dă-i cu bere, dă-i cu vin, cu rachiu, mici și salam. Muzica (notiști, nu glumă) din orașul Liteni, ținea hangul acestor orgii bahice social-democrate, patronate de trepăduși, care roiau în cunoștință de cauză pe aici. Acum nu vezi unul să tragi cu pușca. Năucit întrucâtva de mitocănia moștenită a acestui (h)ales, m-am adresat domnului Marian Crăciun, secretarul primăriei Vulturești, purtătorul de cuvânt al instituției, rugându-l să facă precizările care se impun în legătură cu omiterea localității de pe lista celor propuse la racordarea gazului metan. Răspunsul a fost unul scurt și edificator: „Primarul nu s-a ocupat de întocmirea proiectului”. Am amuțit. Am avut totuși puterea să-mi înving cât de cât aversiunea pentru actul de iresponsabilitate al unui (ne)om. „Iartă-l Doamne că nu știe ce face!” Șarlatania și demonismul, la urma urmei, nu pot fi decât apă de ploaie. M-am interesat de leafa lunară a „eu sunt primarul comunei Vulturești”. Bunicică leafă, n-am ce spune – 20 de milioane – echivalentul pensiei pe 5 luni a unui profesor I, definitiv. Avantajul lui e că nu a învățat carte… Cât despre Vulturești, localitatea mea de baștină, iubite cititorule, îți pot raporta, cinstit, că este enclava unde legea este elu-dată metodic – o mostră v-am prezentat-o deja, celelalte le va decela desigur instanța, că doar n-om fi din țara lui Cremene, iar dumnealui, primarul comunei, buricul pământului. Și încă ceva: în cele două mandate a ridicat o cruce la Valea Glodului, peste drum de școala de aici, monument istoric, pe care a demolat-o fără nici cea mai mică strângere de inimă. Nu contest simbolul creștinității, oriunde ar fi el, dar cel de acolo este un chici, prin realizare și mesaj. Mercantilismul și taraba scontate sunt evidente. Dar, ce să-i ceri omului, când nu are… Prof. MIHAI NICHITA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI