Terenuri sub riscul instanței

În județul Suceava au fost înregistrate, până în prezent, aproape 19.000 de cereri de retrocedare a unor suprafețe agricole sau forestiere în baza Legii 247/2005 a fondului funciar, a anunțat prefectul Orest Onofrei. Astfel, până la 22 septembrie au fost înregistrate 18.464 cereri privind retrocedarea a 252.999 hectare de asemenea terenuri. Din totalul de cereri, 10.896 sunt pentru 15.997 de hectare de terenuri agricole, restul vizând suprafețe cu vegetație forestieră. „Comisiile locale de fond funciar și cea județeană au un volum de muncă imens, în condițiile în care, din cele aproape 19.000 de cereri, foarte multe se referă la terenuri care au aparținut solicitanților, dar care acum sunt ocupate legal”, a spus prefectul.
 

Soluționarea acestor cereri va fi o acțiune „extrem de minuțioasă și laborioasă” și „va trebui să explicăm foarte clar prevederile legii pentru a evita un număr imens de procese în instanță”, a mai spus dl Onofrei. El a anunțat că, pentru asigurarea unei practici coerente și unitare de aplicare a Legii 247/2005, Prefectura Suceava va organiza întâlniri, pe zone, cu toți primarii pentru a li se explica prevederile legii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI