Posturile de televiziune ne-au arătat însă sute de păsări moarte în mai multe județe din zona Deltei Dunării. După ce a văzut gobăile înțepenite, guvernanții s-au speriat și au trecut la măsuri, instituind chiar carantină în una dintre localitățile unde situația este mai gravă. Ne bate Dumnezeu! După ce potopul de ape din această vară a răvășit o parte a țării, acum ne-am procopsit și cu această epidemie cutremurătoare. Gripa spaniolă din 1918 a ucis 50 de milioane de oameni. Să sperăm că cea care bântuie (sau pare a bântui) și pe la noi nu va face victime în rândul populație. Dar, poate, va afecta (chema spre cumpătare) clasa politică („profund ticăloșită”, cum îi zice Octavian Paler), ce ne ține, în ultima perioadă de timp, într-o continuă tensiune, într-un război al patimilor și orgoliilor, care, numai la „să trăiți bine” nu duce.
Cu exactitatea unui ghicitor în palmă, domnul Vasile Lupu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a ieșit recent pe… sticlă (TvR 1) și a liniștit poporul, ignorând avertismentele Organizației Mondiale a Sănătății: „Am verificat și am constatat că păsările migratoare din Rusia și Kazahkstan (țări unde s-au confirmat focare de gripă aviară) nu au rută prin România. Rutele pe care circulă păsările sunt cunoscute de specialiști de foarte mulți ani și, potrivit acestora, țara noastră nu se află pe aceste trasee”. Nu știm ce a verificat domnul Lupu, dar se pare că molima, care poate duce la un prăpăd biologic fără precedent, putând ucide, după spusele unor experți, 150 milioane de oameni (de păsări nu mai vorbim), a atins și România. Mai întâi s-a anunțat că în Ceamurlia de Jos, județul Tulcea, s-au înregistrat 3 cazuri la 3 păsări de curte.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii