Pseudo Euro Poli

– „Când conducerea va spune adevărul despre această echipă, mai vorbim” (Cosmin Olăroiu) – „Postul de antrenor la Poli nu este vacant” (Emil Roșianu) „Ne așteptăm la mai mult” (Marian Iancu) Deși oficialii bănățeni, cu deosebire Iancu brothers, visau să facă din Poli cel mai bățos oponent al granzilor din Capitală, metamorfoza întârzie. Amploarea investițiilor (reală, impresionantă) și lăudoreșenia, pompând fără economie adjective în buchetul de vedete (umflate) cu care s-a pricopsit clubul timișorean, au născut mari iluzii. Și, imediat, pe măsura așteptărilor neconfirmate, mari deziluzii. Ne putem întreba și noi alături de meditativul Doboș, analizând „puterea reală”: ne-am îmbătat cu apă rece? Cert e că acest decalaj a iscat, la nivelul echipei, un „blocaj psihic” (dacă e să-l credem pe dl Roșianu), iar în privința fanilor viola – o imprevizibilă revoltă/grevă, alimentând starea tensională.

 

Între timp, clubul va deveni societate pe acțiuni și revirimentul, aflăm, nu mai poate întârzia. La bursa zvonurilor s-a insinuat și ipoteza „destabilizării”. Înfricoșați de ce va fi Poli (pe măsura ambițiilor șefilor BKP), unii ar fi pus de un complot pentru a bloca redresarea. Dar la noi scandalurile se țin lanț și zvonistica e înfloritoare. Deocam-dată, observăm că Poli nu deranjează. Mai trist e că „cel mai frumos public” (cum, îndreptățit, s-a vorbit de masa suporterilor din orașul de pe Bega) dă semne de revoltă. Echipa ar trebui să-și propună, grabnic, să readucă publicul la stadion, să-l scoată din muțenie. Commando Viola, suntem convinși, nu va dezerta. Dar trupa lui Oli? Se caută, febril, soluții. Până și indolentul Buia, mătrășit la Tg. Jiu, regretând bănuții pe care i-ar fi încasat din punguța BKP, s-a găsit să dea sfaturi. Pompând sume frumușele, bossul Iancu, încă încrezător, vrea performanță. Cere jucătorilor „să-și facă treaba în teren”; iar publicul, în pofida rezultatelor, „să nu înjure”. Taciturnul Olăroiu provoacă, în sfârșit, discuții libere. Jucătorii, alegând tăcerea față de pre-să, urmează să-și descarce sufletele. Alții, dimpotrivă, vor măsuri drastice, cu iz mora-lizator, inclusiv să se umble nițel pe la contracte. Sau pe la jucători, lotul fiind întărit cu alte achiziții. Cociș, de pildă, devenit o țintă de transfer. Nu lipsesc nici bănuielile de „sa-botaj”, încât scuzele lui Salomir nu fac nici cât o ceapă degerată în ochii „scenariștilor”. Din păcate, până ce Poli va deveni „cel mai tare club din România” (Marian Iancu visând la Chelsea Viola), va mai curge multă apă pe Bega. Dacă va fi vreodată. Șefii de la Balkan, prompți pe piața transferurilor, ne vând gogoși poliste. Se neagă existența vreunei conflict, în vreme ce nebuloasa se lăbărțează. În noua or-ganigramă, Doboș nici măcar nu știe ce va fi. Și dacă va mai fi. Starea de incertitudine întreține confuzia, spunea, plin de sfătoșenie, Viorel Moldovan, ieșind la rampă cu declarații belicoase. Și punând degetul pe rană. Fiindcă aici e buba. Sătul de boemia și fițele colegilor, Vio, dezamăgit, anunța deșteptarea. Fanii își pierd răbdarea, iar morganaticul titlu nu poate fi atins, dacă lipsește combativitatea. Himera EuroPoli, în pofida transplantului bucureștean, scutit de probleme (inclusiv afective), pro-bează că echipa timișoreană e doar o colecție de vedete; adică nu e o echipă! Dacă privim în ograda CFR-ului clujean, observăm că moșul Munti, un bănățean sur-ghiunit, dar încă în vână, tocmai asta a reușit. Lipsa de dăruire a celor veniți la Timișoara se traduce în chinuiala de pe teren. Evident, în epoca globalizării, mercenariatul fotbalistic e de multă vreme o realitate. Totuși, dacă suporterii bănățeni visează la titlu, ne putem întreba, alături de logoreicul Flooorin Căli-nescu, mereu gata să dea oricui lecții împănate cu prostii în cascadă, cam câți bănățeni sunt în echipa lui Oli? Până vor fi „fruncea”, să încer-căm o grefă de mentalitate. Fiindcă „veneticii” nu lucrau sub presiune; „grupul de Mitici” nu se bătea pentru titlu sub flamura lui Gino, ci se mulțumea cu o călduță supraviețuire. Vio nu vrea să se facă de rușine. Băieții veseli de la Poli trebuie să se dea pe brazdă, gâdilând orgoliul bănățenilor gasconizați. Ei nu prea au înțeles ce înseamnă Poli. Aici, fotbalul se tră-iește altfel. Și dacă Bergenbier și-a vârât nasul în campania Banatul ia campionatul, e de presupus că motivul nu stă doar în consumul de bere. Dar frumosul îndemn se amână. S-ar zice că e vorba, deocamdată, de o căciulă prea mare, deși publicul a îmbrățișat cu entuziasm ideea. Oricum, e de aplaudat revirimentul Provinciei. Apariția unor noi poli de putere pe harta fotbalului carpatino-mioritic, spărgând hegemonia Capitalei, e de dorit. Iar o echipă mare nu se face de azi pe mâine. Belodedici invoca, într-un recent interviu, „sfânta treime”: bani, public, răbdare. Și cred că avea dreptate.