66 de obiective

Până mâine, Consiliul Județean va semna toate contractele cu societățile comerciale ce vor lucra la reabilitarea infrastructurii distruse de ploile torențiale de la finele lui august. Guvernul a alocat, în acest sens, pentru județul Suceava 122,5 miliarde lei, președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza, precizând că firmelor implicate li s-a cerut și un grafic strict de execuție. Șeful executivului județean a ținut să sublinieze că valoarea proiectelor nu va depăși 2 la sută din valoarea lucrărilor, astfel încât mai mulți bani să ia calea îndepărtării pagubelor.
 

Domnia sa a precizat că în program sunt cuprinse 66 de obiective afectate de fenomenele meteorologice periculoase de luna trecută, printre executanți numărându-se Aga Con, Con Bucovina, Cominco, Flor Construct, SUCT, Drumuri și Poduri, Soconi, Sumec, Tehnocon, Hidroterra, SNIF și Civica. Totodată, s-a stabilit cu constructorii ca data limită pentru refacerea infrastructurii ce a avut de suferit de pe urma primelor inundații să fie 15 noiembrie. De prioritate se bucură podul de la Grănicești peste Solcuța și cel de la Costileva, comuna Ulma. Pentru lucrările necesare după primele calamități, executivul central a dat 56 de miliarde lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: