„Cred că în cultură nu se poate vorbi de culori politice”

Interviu cu directorul general al Complexului Muzeal Bucovina, EMIL CONSTANTIN URSU După mai bine de 6 luni de când ocupă fotoliul de director general al Complexului Muzeal Bucovina, Emil Constantin Ursu se prezintă în fața celor care întreabă despre activitatea sa, din acest răs-timp, cu rezultate foarte concrete: sporirea cu 8000 a nu-mărului de vizitatori la Cetatea de Scaun, de la începutul sezonului turistic și până acum, și încasări de 150 milioane la Cetate și Muzeul satului bucovinean, în condițiile în care, în 2004, când tarifele de intrare au fost mai mici ca în acest an, încasările au fost de 21 milioane lei. La care adăugăm aducerea la Muzeul de Istorie a unor expoziții extrem de interesante, care au atras mai mulți vizitatori ca de obicei, expoziții din care menționăm doar două, „Casa regală română”, cu coroana din oțel a regelui Carol I, și „Mode și veșminte din trecut”. Cele de mai sus și încă multe altele, întreprinse în ideea de a aduce complexul cu muzeele sale mai aproape de public, s-au întâmplat în contextul în care se vorbește că, în România, actul de cultură, care se produce cu multă cheltuială, nu poate aduce bani. La 33 de ani pe care-i… numără, dl Ursu este unul dintre cei mai tineri șefi ai unei instituții sucevene, venind de la Direcția de Cultură, unde a funcționat un an și 7 luni.

 

– Știu că v-a părut rău după Direcția de Cultură… – Sigur că da… Pentru că, indiferent de ceea ce se spune, am pretenția că am preluat o instituție, zic, mai puțin im-portantă la vremea aceea sau, știu eu, poate mai puțin vizibilă, și am lăsat o instituție puternică și importantă în viața culturală a județului. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, am preluat o direcție lipsită de specialiști și am lăsat o direcție cu specialiști, aproape pentru fiecare problemă. După aceea, la capitolul dotări, am preluat o instituție aproape nedotată, am lăsat una cu dotări mari. – Și cred, nu în ultimul rând, este modul în care v-ați înțeles cu salariații… – Da, sigur, nemaivorbind de colaborarea cu ei, în ansamblu am fost o echipă care și-a demonstrat măsura lucrului bine făcut și mă refer în mod deosebit la Anul lui Ștefan cel Mare, mă refer la relația cu Cernăuțiul și așa mai departe. – Ce ați găsit la muzeu? – La muzeu am găsit o instituție, în primul rând, foarte mare, sub două aspecte: pe de o parte, se înțelege, e o instituție cu specialități diverse, iar pe de alta, cu organigramă foarte mare, 142 de persoane; ușor dezechilibrată această organigramă – În ce sens? – În sensul că sunt secții care au personal insuficient, dar sunt și secții care, după părerea mea, au prea mult personal. – Cum vă înțelegeți cu subalternii? – Mulțumesc lui Dumnezeu, bine. – Țineți la prezență, la semnatul condicii? – Nu, eu țin la prezența la manifestări și la activitățile curente. Să ne înțelegem, un om care vine să semneze condica nu întotdeauna este eficient. Prefer ca acel salariat care își face treaba într-un timp mai scurt să-și ia liber, decât să stea aici 8 ore și să doarmă. Și vă spun, din pro-prie experiență, că am lucrat în muzeu: dacă azi mă doare capul, e clar că nu pot să fac nimic; vin și semnez condica, dar cui îi folosește? Mai tre-buie să recunosc faptul că nu s-a întâmplat niciodată ca oa-menii să lipsească. Îmi place să cred că atmosfera s-a mai destins față de perioada ante-rioară, n-am cerut nimănui socoteală, decât strict pentru problemele legate de instituție – Ați făcut unele schim-bări, până acum? – Foarte puțin, pentru că o Ordonanță de Urgență apărută la sfârșitul lunii interzice angajarea pentru anul în curs. De aceea n-am putut să reor-ganizez prea mult, având în vedere că organigrama poate fi modificată o dată pe an. – Dar ați fi putut re-distribui personalul… – Sigur, după părerea mea, sunt posturi care pot să lip-sească și sunt anumite posturi care, prin redistribuire, pot da naștere la două posturi infe-rioare, dar care mi-acoperă un gol de personal. Conform cu vechea orga-nigramă, pe care am găsit-o, eu am avut în subordine câteva secții, adjunctul meu – câteva secții. Am modificat organi-grama și, zic eu, am făcut un lucru bun, în sensul că am reorganizat secția conservare. – Cum? – Conservatorii aparțineau, în funcție de specificul co-lecției, de diverse secții; din păcate, acești conservatori nu aveau absolut deloc dotare, nici măcar cea minimă; erau doar câteva aparate, cumpă-rate înainte de 1989, din care doar unul funcționează, ăsta e un aspect. Al doilea aspect: conservatorii nu-și făceau treaba conform cu normele de conservare, de cele mai multe ori erau folosiți fie pe post de muncitori, la organizarea unor expoziții, fie pentru ghidaje sau altele. Ce am reușit să fac: în acest moment, fiecare conservator are un termovido-metru propriu, ca atare se poa-te vorbi de monitorizare și in-tervenție, acolo unde este cazul. – Erau foarte scumpe a-paratele astea, că nu s-au cumpărat până acum? – Nu erau așa scumpe; pă-rerea mea, și nu numai, este că, în momentul în care își fac treaba, conservatori devin o forță de luat în seamă în raporturile cu muzeografii. Și am să vă dau un exemplu: la organizarea unei expoziții temporare cu patrimoniu, mu-zeograful efectiv nu are voie să pună mâna pe piese. Este problema conservatorilor, pentru că eu, ca muzeograf, nu cunosc norme de conservare, nu cunosc diverși factori care pot afecta piesa, ca atare ma-nevrez acea piesă până la a-i dăuna. Din păcate, asta se practică nu numai la Suceava, se practică în general. – Care a fost strategia a-bordată de dvs. la venirea în complexul muzeal? – Chiar dacă nu place lucrul ăsta, am să fiu cât se poate de concret: muzeul, din păcate, nu era vizibil în viața publică, decât, știu eu, în câteva mo-mente, foarte puține, la eve-nimentele foarte mari. Nea-vând public, noi fiind o in-stituție de relații cu publicul, nu poți să spui că ești prezent în viața socială. Practic, nu oferi nimic publicului. Din păcate este o boală nu a mu-zeului de la Suceava, e o boală națională; cu câteva excepții, muzeele se orientează mai mult spre latura, eu aș spune, statică: o mică parte cercetare, restul timpului limitându-se la ghidaje, la expozițiile per-manente și la câteva expoziții temporare, făcute, după pă-rerea mea, fie de dragul de a se face o expoziție, ca să com-pleteze anumite evaluări, fie fără a lua în considerare pu-blicul țintă. Și în condițiile as-tea ne trezim cu expoziții care au 30-40 vizitatori. Așadar, o primă măsură a fost revigo-rarea activităților expozițio-nale. O atenție deosebită am acordat vizibilității institu-ției, vizibilitate care a fost rea-lizată prin intermediul ma-nifestărilor culturale, mai mari sau mai mici, dar care, în proporție de cel puțin 80%, poate chiar mai mult, s-au adresat unui public țintă. Asta am făcut-o având și experiența de la Cultură, dar și testând piața, cu niște chestionare, pe care le-am făcut chiar în mar-tie, le-am dat publicului și am răspuns solicitărilor acestuia. Am adus în cetate două ex-poziții temporare care au mă-rit numărul de vizitatori, am crescut vizibilitatea Muzeului satului, grație acelor specta-cole folclorice săptămânale, care au adus public, și este o categorie de public care vine special la aceste spectacole. – Legat de Muzeul de Is-torie, ce noutăți ați intro-dus în programul de vizi-tare, pentru a-i spori a-tractivitatea ? – În prima zi de luni a fiecărei luni este intrare gratuită în spațiile ne-convenționale – depozite, laboratoare, birouri –, iar în prima marți a fiecărei luni – intrarea e gra-tuită la muzeu. – Ce ar putea să-i inte-reseze pe vizitatori în bi-rouri sau depozite? – Nu știu ce ar putea să-i intereseze, dar vă spun ce ar deveni tentant: laboratoarele de restaurare, de exemplu, depozitele de istorie, de etno-grafie, arheologie, științele naturii. Trebuie să recunosc că eu, ca simplu cetățean, aș fi interesat și de birouri. De ce? Există o problemă: mulți cu care am discutat eu de-a lungul vremii au o percepție foarte interesantă vizavi de muzeu. Îl văd ca un loc unde stau niște inși care așteaptă niște vizitatori. Or, lucrurile nu-s chiar așa, oamenii mai studiază. – V-ați gândit să aduceți noutăți și în expoziția permanentă, de bază? – Dacă la Științele naturii s-au făcut mici retușuri, fiind-că expoziția e nouă, la Istorie nu se poate vorbi de reorga-nizarea expoziției de bază și am să vă spun de ce: clădirea este într-o stare de degradare avansată. A avut reparații capitale prin anii ’70, prin ‘77-’78 s-au făcut ultimele retu-șuri, ca să spun așa. Am dis-cutat cu arhitectul care s-a ocupat la acea vreme, spunea că nu s-au făcut atunci anu-mite lucrări, nu mă pricep exact, și la orice cutremur mai serios clădirea asta se duce jos. Instalația electrică este subdimensionată, avem de-a face mereu cu tot felul de scurtcircuite, siguranțe arse. În acest moment nu are rost să te-apuci să reorganizezi expoziția de bază, pentru că asta ar în-semna chel-tuială inefici-entă de bani. În următorii 5 ani mi-am propus să in-tre în restau-rare clădirea, încă nu știu sursele de fi-nanțare. – Având în vedere că sunteți printre puținii di-rectori din vechea gardă, să spunem, și sunteți sub-ordonat CJ, cum colaborați cu autoritățile locale, cu reprezentanții actualei coloraturi politice? – Dați-mi voie să cred că în cultură nu se poate vorbi de culori politice… – Asta teoretic… În rea-litate, cum ați simțit a-ceastă relație, nu ați fost dat deoparte, au percutat la toate problemele? – Eu am încercat să mă țin de ceea ce spuneam, că în cultură nu există culori po-litice și, ca atare, pot să spun că am colaborat foarte bine cu Primăria și cu celelalte in-stituții. Nu mă simt izolat. Au existat mici diferende la zilele Sucevei, la Târgul Meșterilor Populari, dar insignifiante, și nu s-a pus problema că intrăm în polemică cu instituția Pri-măriei, nu a fost cazul. Și, pe ansamblu, lucrurile au ieșit bine. Pe mine mă interesează cum percepe publicul, nu cum percepe “x “sau “z”. – Ce v-ați propus, ca ma-nager, pentru ca instituția pe care o conduceți să meargă bine? – La Direcția de Cultură cred că am avut succes, am găsit surse de finanțare și am implicat oameni de specia-litate Eu aici îmi propun să delimitez foarte clar atribu-țiile fiecărei secții, până la atribuțiunile fiecărei persoa-ne, pentru că, din păcate, în muzeu oamenii nu fac nici cercetare cum trebuie, nici muzeografie. Ei au atribuții prin fișa postului, dar apare paradoxul că în momentul când vrei să faci o expoziție toată lumea face cercetare, iar în momentul când strângi materiale pentru o revistă toa-tă lumea se ocupă de expo-ziție. Or, eu îmi propun să reglementez această proble-mă, conform cu viitoarea or-ganigramă care va fi aprobată, dacă va fi aprobată, la începutul anului viitor Acesta este cel mai important aspect, pentru că în felul ăsta îți creezi foarte clar direcțiile pe care mergi în perioada următoare, este trendul european, nu eu am inventat roata… Sper că în doi ani de zile nu voi mai avea probleme despre ce expoziții să mai fac. Oamenii aceștia vor ști să afle cerințele pu-blicului consumator. A consemnat, MAGDA AXON