Finanțele, „Fabrica” de procese

Conform declarațiilor șefului Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava (DGFP), Petrică Ropotă, de la începutul acestui an instituția pe care o conduce a înregistrat un număr de 560 de dosare aflate pe rol. Cele mai multe dintre aceste dosare (aproximativ 470) au la bază inițierea procedurii de faliment, urmând apoi disputele la Legea 10/2001, care face referire la confiscările abuzive din perioada comunistă. “Numărul acestor dosare este într-o continuă creștere, deoarece agenții economici nu-și respectă obligațiile față de stat.
 

De remarcat este faptul că o mare parte dintre ei reușesc să evite procedura de intrare în faliment, achitând pe ultima sută de metri datoriile față de stat. Vom încerca ca, în viitor, să intensificăm procedurile de întocmire a dosarelor pentru faliment”, ne-a declarat șeful DGFP Suceava. Domnia sa a mai adăugat că, prin procedura de faliment, se încearcă recuperarea datoriilor prin punerea în vânzare a bunurilor aparținând societății care are datorii către bugetul de stat. “Dacă după ce s-au vândut bunurile nu reușim să acoperim datoriile, legea ne permite să ne îndreptăm către bunurile administratorilor, implicit ale conducerii societății”, a precizat dl Ropotă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI