Mă rog să plouă peste oraș…

Nu mi-am închipuit niciodată că voi ajunge să mă rog să plouă peste oraș chiar și atunci când sunt semne evidente că numai de ploaie nu e nevoie… Și, totuși, în ultima vreme mi se întâmplă din ce în ce mai des acest lucru. Și asta pentru că îmi doresc ca ea, ploaia, să alunge mulțimea murdară a centrului orașului, care face din acest loc oglinda unui iarmaroc, a unui obor de margine de sat în care se vinde tot ceea ce nu se poate vinde în alte locuri. Începând cu berea băută în pahare ce se vor odihni mai târziu prin spațiile verzi, continuând cu carnea care înver-zise prin galantare și nu mai visa să se transforme vreodată în mâncare și a devenit, peste noapte, specialitate culinară (cine se mai uită în ceea ce comercianții aduc deja preparat și pus în tăvi?) și sfârșind cu fluierașe, curele, ori pietre de mină.

 

De fiecare dată când cineva din târgul ăsta are de pus la cale o șușanea, la care, musai, vin și lăutari de play-back, centrul Sucevei devine o cloacă murdară, aglomerată și generatoare de nervi. Pentru că nu ajunge că liniștea câtorva sute de familii e trimisă la dracu’, drăguțul de el, dar se pun tot felul de îngrădituri care te silesc, dacă ești cu mașina, să ocolești, vrând, nevrând acea zonă. De parcă centrul orașului nu ar aparține în egală măsură și celor ce au plătit impozite pentru mașini, și celor ce ar vrea să își plimbe, în liniște, copiii, și celor care ar vrea să tragă un pui de somn după-amiaza. Primăria acceptă mizeria, specula, gălăgia, disconfortul u-nora, în folosul altora. În loc să gestioneze cu înțelepciune banii, mai mulți sau mai puțini, pe care îi are, pentru rezolvarea problemelor orașului, super-aleșii urbei nu mai pot de atâta activitate „culturală”. Iar dacă cineva ar avea în-drăzneala să îmi spună că ocolul pe care sunt silit să îl fac cu mașina nu e atât de mare, sunt liber, cred, să îi răspund înapoi că de timpul, banii și nervii mei numai eu pot dispune. Cel puțin deocamdată, până nu scrie altceva la lege… Le propun domnilor din Primărie câteva subiecte la care, în calitate de cetățean care nu i-a votat, vreau răspuns. În urmă cu circa două luni și mai bine au început lucrările de asfaltare pe Calea Unirii. Mergea oarecum bine, până, probabil, cineva a descoperit că nu fuseseră înălțate gurile de canal și bordurile, așa că totul s-a reluat de la capăt și lucrările au șanse să prindă viitoarele alegeri. S-a asfaltat strada Mihai Viteazul. Bine s-a făcut! Numai că zilele trecute în zona sensului giratoriu din fața cinematografului Modern s-a săpat din nou. Și la fel și de-a lungul acestei străzi. De ce oare? Și cine plătește? Și chiar crede dom’ primar că asfaltul va mai ține, în aceste condiții, atât cât ar trebui? Deja s-a exfoliat la acel sens giratoriu pomenit! S-au făcut aceste lucruri, în timp ce pe alte străzi, precum Aleea Mărășești, strada Scurtă, ori Luceafărul, de ani de zile nu a mai pus nimeni nici o plombă și oricine a avut de săpat pe acolo a săpat, fără a reface nimic în urmă. Și dacă are curiozitatea să vadă, îl pot duce pe edilul-șef al urbei în mai multe locuri. Iar, ca rezultatul să fie cel la care mă aștept, îl invit să mergem cu mașina sa personală, dar să conduc eu… Există legea prin care, dacă ți-ai distrus mașina din cauza stării drumurilor, poți da în ju-decată pe cei vinovați. Încă nu o fac pentru mașină, dar probabil că o voi face pentru căruciorul copilului meu, care, în doar două luni de folosire pe trotuarele bătrânei noastre urbe, a rămas fără roți. Chiar mă întrebam da-că asfaltul risipit pe Calea Unirii ori în centru, ori în alte locuri, nu ar fi putut plomba, cel puțin, trotuarele. La urma urmei, acestea aparțin în egală măsură domeniului public, ca și străzile. Nu știu dacă faptul că m-am născut și am crescut în acest oraș mai e un motiv de mândrie. Știu doar că atâta mizerie nu cred că am văzut de când mă știu. Am plantat, copil fiind, zeci de copaci în Parcul dendrologic Șipote, am strâns tone de gunoaie de prin parcuri ori din zonele de agrement care erau ținta sucevenilor pe acele vremuri și, totuși, atât de jegos nu a arătat acest oraș niciodată. De fapt, nu pot spune doar că e jegos. E ca o femeie nespălată care și-a tras kile de machiaj pe față, creând iluzia că e, încă, „pe piață”… Chiar și când fusese mai lăsat în paragină arăta altfel. Nu se apuca nimeni să facă ceva așa, pe sărite, numai să dea iluzia că se face ceva. Sclipici peste gunoi. Miros de mici peste cel de rahat (ecologic, ori ecologizat)… Hoți de buzunare și trupe de muzică. Cassa locco? Da…, curat casă de nebuni!