Șevaletul cu vise

Mircea Rotaru a plecat dintre noi fără să-și vadă împlinită dorința care i-a marcat întreaga existență – Parcul pentru copii. Lansat în urmă cu 50 de ani, acest ambițios proiect a bătut pe la ușile tuturor edililor municipiului Câmpulung Moldovenesc sau ale celor județeni. Anii au trecut, dar talentatul pictor nu și-a pierdut speranțele. De atunci a tot confecționat diferite obiecte care ar fi urmat să orneze acest complex: tablouri, sculpturi, viori minuscule, lămpi suspendate, aparate de proiecție și sonorizare, un pian ergonomic adecvat a-cestei vârste, un telescop des-tul de complicat, prin care mi-cuții să poată cunoaște tainele cerești (aparat care i-a luat foarte mult timp cu șlefuirea lentilelor și confecționarea organelor de asamblare), pa-lete pentru culori, șevalete ra-batabile, coase, greble, furci și lopeți liliputane cu care co-piii ar putea fi deprinși de mici cu munca în gospodărie.
 

Studiind dosarul, destul de voluminos, în care sunt ex-puse în ordine cronologică schițele acestui parc, mi-am dat seama de răbdarea și priceperea cu care au fost întoc-mite și m-a dus gândul la cât de puternică a fost legătura acestui om cu copiii, încă din fragedă tinerețe. Răsfoind foa-ie cu foaie am constatat că a-cest ansamblu ar cuprinde un pavilion pentru muzică, atelier de pictură-sculptură, ob-servator astronomic, săli de lectură și proiecții cinemato-grafice, alei cu arbuști și floră alpină, cascade în miniatură și lacuri pentru păstrăvul in-digen. La ultima vizită pe care i-am făcut-o, în urmă cam cu vreo lună de zile, bătrânul profesor m-a privit deschis, așteptând să-mi vadă reacția în legătură cu acest vis al vieții lui. Intuindu-mi interesul, a luat chitara, și, cu degetele-i fine, m-a purtat în „decorul” compoziției proprii „Copile dragă”. A așezat apoi ușor chitara pe masă și mi s-a adre-sat domol: „Ei, ce zici? Dum-neata cunoști bine locurile, crezi că ar fi nimerit ca acest parc să fie amenajat pe pârâul Deii, în locul unde altădată se înălța falnic vestita cabană?” Am confirmat cu toată con-vingerea, dar prin mintea mea se perindau atâtea și atâtea greutăți pe care le vor întâm-pina acest minunat proiect al omului de lângă mine, care, în toate lucrările sale, de la constelații și închipuiri meta-fizice, aspecte mioritice buco-vinene și până la curcubeul sfânt ce adesea străjuiește Rarăul cu frumusețile lui, nu a omis copilul ca purtător al ștafetei spre viitor. Amintirile lui Mircea Rota-ru erau felurite și, cu o vădită satisfacție, îți vorbea despre împrejurimile acestui oraș plin de cultură și istorie, com-parându-i împrejurimile de altădată cu un adevărat „E-den”. Evoca apoi viața de student la Iași și Cluj, cu eveni-mente mai mult sau mai puțin plăcute, întâmplări trăite ca profesor de desen sau regizor la Studioul cinematografic „Alexandru Sahia”, ajungând până la ipostaza de familist nerealizat suportându-și sin-gurătatea. Cele două camere ale sale erau împodobite cu o multi-tudine de tablouri și, după cum îți explica, fiecare avea scurta lui poveste; iar dacă voiai să-i cumperi o lucrare, nu îți oferea decât șansa unei copii într-un timp relativ scurt. Originalele erau pentru el a-mintiri de care își lega singu-rătatea și anonimatul, pierdute în meandrele destinului. Profesorul Mircea Rotaru nu a luat în considerare nici-odată timpul. Era ferm convins că sărăcia și insatisfacțiile sufletești ce i-au însoțit pașii plini de speranțe vor fi vre-melnice, iar odată și odată, visele se vor realiza așa cum le-a așternut pe șevalet. Cu acest gând ne-a părăsit, trecând la cele veșnice. Dum-nezeu să-l odihnească în pacea de care nu a avut parte pe acest pământ! George Timu

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: