„Scaunul singurătății”

„Pe mine m-a preocupat să apăr interesele Gloriei. Prin orice mijloace, dacă a fost nevoie”. (Jean Pădureanu) Slalomând printre atâtea „evenimente” scandaloase și declarații belicoase, ridicând temperatura fotbalului mioritic (fie el și în pauză competițională), o intervenție a lui Mircea Lucescu ne-a atras brusc atenția. Asupra ei dorim a stărui, Il Luce intrigând, prin spusele sale sfătoase, pre mulți. Lăsăm, așadar, deoparte telenovela Mutu (cu frumoasa Consu-elo, în prim-plan) și ignorăm drama care s-a abătut asupra atâtor discote-cari fruntași odată cu incendiul care a devastat clubul Bamboo, locul de cantonament al faimoșilor cheflii. Nu ne fa-cem griji, au unde să tragă, localuri sunt, slavă Domnului! Și-apoi nu avalanșa de scandaluri e deviza sub care anemicul nostru fotbal își târâie zilele?

 

Deci, nea Mircică, proaspăt campion cu mi-nerii (vorba vine!) din Donețk, ne atrage atenția că trăim în preajma unui mare contemporan, pe care – vai, ignari cum suntem – nu-l prețuim îndeajuns. E vorba de bistrițeanul domn Pădu-reanu, omul care păstorește de lungă vreme destinul Gloriei și care ar fi, aflăm stupefiați, cel mai bun președinte de club. Noi știam că taica Jean, îmbătrânit în fotbal (și în rele), sub figura blajină și ținuta de domn, pusese la cale, alături de amici statornici, chiar diabolica ma-șinărie a Cooperativei. Și „lordul” era, pentru mulți, chiar personificarea Răului. Apăsat de bătrânețe, dl Pădureanu, ins cu certe calități și abilități (altminteri, cum ar fi rezistat?), uns cu toate alifiile, dă semne de convertire. Cocoțat în fotoliul de președinte, strategul de la Bistrița a făcut și a desfăcut ițele. Din cauza Gloriei și-a sacrificat, mărturisește, viața de familie, încât am putea zice, cu o sin-tagmă fănușiană, că s-a aburcat în scaunul sin-gurătății. Iată că taica Jean, pocăit, dă semne de înnoire. Să fi început la bordelul bistrițean curățenia morală? Echipa, visând doar la un loc călduț, traficat, scutit de seisme și prinsă în plasa suficienței, avea nevoie de un șoc. Prea a defilat cu aceleași figuri antrenorale (e vorba, bănuiți, de eternele rocade Cârstea / Vlad). Și dl Pădureanu a făcut prima mutare inteligentă, o teribilă lovitură de imagine. L-a adus pe banca Bistriței pe Neluțu Sabău, mizând pe forța simbolului. Începe, așadar, sperăm, o nouă eră la Gloria odată cu acest temerar pariu. Ceea ce nu înseamnă că uităm ce-a fost înainte de Sabău (î.d.S.). Moțu va purcede, negreșit, la evaluarea și prime-nirea lotului. În sfârșit, Costel Câmpea-nu, zis și Burebis-ta, cu 470 de jocuri în opt-sprezece sezoane, reazemul pariorilor alături de V. Popa, se va retrage. Se va încheia, astfel, talciocul vânză-rilor? Chiar aranjorul-șef, căruia i s-a dus buhul pentru meciurile trucate, tras de limbă de Radu Bichiș, zice că s-a lăsat de matrapazlâcuri. S-a convertit lordul Blatula? Să sperăm că fostul (?) șef al Cooperativei chiar e animat de intenții frumoase. Dar se vor lăsa și alții? Ne referim, evident, la inimoșii președinți cooperatiști. Candid, smiorcăindu-se, dl Pădureanu atrăgea atenția că la Gloria n-au fost scandaluri, că ziariștii au tăbărât pe biata formație, că el s-a chinuit să țină echipa în viață prin salvatoarele reciprocități. Că, în fond, în fotbalul carpatin erau două tabere, prinse într-un conflict „istoric”, fiecare cu sateliți devotați și că acel faimos cvartet (Jenel, Romel, Gigel și Fănel) „pricepe bine fenomenul fotbalistic”. Bineînțeles, chiar foarte pricepuți băieții inventariați! Iar Lucescu știe și el prea bine cum a fost cu dinamoviada. Cumințit peste noapte, „lordul” bubos ne asigură că s-a dus vremea aranjamentelor. Asigurări în acest sens nu poate da, mă tem, nici predicatorul Ioan Ovidiu Sabău. Parcă am mai trăit noi niște zgomotoase „momente zero”, nu? E bine, totuși, că bistrițenii, alături de „cel mai bun președinte” de pe meleagurile mioritice, vor să se lepede de trecut (î.d.S.). Din „scaunul singurătății”, dl Pădureanu veghează însă…