O parte dintre consilierii locali sunt convinși și acum că participarea localității la concurs nu este o idee bună. „Nu putem participa la un concurs de frumusețe între localități, când la noi se desfășoară acum niște lucrări de in-frastructură și totul e numai șanțuri și gropi pe timpul acestor lucrări”, a fost de părere con-silierul Stelian Răileanu. Și alți consilieri sunt convinși că, din cauza aspectului actual, mu-nicipiul are șanse să ocupe doar primul loc de la coada clasamentului, dar au fost exprimate și păreri contrare. „Nu sunt de acord să nu par-ticipăm, pentru că, dacă ne retragem din start, ne demobilizăm și va rămâne totul la fel. A concura este stimulativ și ideea de competiție nu are nici o legătură cu felul în care arătăm acum”, au afirmat consilierii Vasile Gorodea, Ioan Antohi și Virgil Macovei. În discuție a intervenit și un consilier județean prezent la discuții, Teodor Sologiuc, care a asigurat aleșii câmpulungeni că nu este vorba despre un concurs de frumusețe, ci se ține cont de multe alte criterii, astfel că localitatea ar avea chiar șansa să ocupe un loc III.
Consiliul Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc a aprobat, în ședința în plen din 30 iunie, participarea municipiului la concursul de gospodărire a localităților, organizat la nivel de județ. Inițiativa aparține primarului Gabriel Constantin Șerban și a trecut de plenul CL abia din a doua încercare. Anterior, proiectul promovat de primar nu a reușit să strângă suficiente voturi pozitive de la consilierii convinși că localitatea, prin felul în care arată, nu va reuși să ocupe un loc bun în clasamentul pe localități, iar astfel se va face de rușine.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii