Suceava, inconfundabil profil arhitectural alterat în timp

Interviu cu dl arhitect SORIN PENTELESCU, șeful Filialei Nord-Est a Ordinului Arhitecților din România Arhitecții își celebrează astăzi ziua. Arhitectura pre-supune o onorantă, dar și o împovărătoare responsabilitate. De arhitecți depinde modul în care arată cadrul ambiental în care trăim, dar și felul în care o anumită zonă se distinge, prin specificul ei arhitectural, în lume. În acest domeniu, lucrurile nu au fost întotdeauna tocmai fericite. Începând de la tendința de demolare generală din perioada regimului comunist și până la proliferarea kitsch-ului, în zilele noastre. – Domnule arhitect, se poate remarca județul Suceava cu un specific distinct în arhitectura națională? – Județul Suceava excelează, din punct de vedere al istoriei arhitecturii, cu deosebi-re prin monumentele sale de ordin religios. Avem, astfel, o serie de primă mână, care ilustrează stilul moldovenesc din arhitectura bisericească, configurat mai ales în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș.
 

A existat, desigur, și o anumită arhitectură civilă, reprezentată prin curți domnești, curți boierești, locuințe negustorești, locuințe populare, case țărănești, bine-cunoscute încă și astăzi, într-o tipologie specifică părții de sus a Moldovei. O serie întreagă de construcții, de regulă din materiale perisabile, cum ar fi lemnul, s-au distrus, însă, de-a lungul vremurilor. Iar ce-ea ce nu au reușit să termine vremurile, au finalizat oame-nii, în special în regimul de tristă amintire, când o multi-tudine de zone specifice au fost, pur și simplu, dărâmate și înlocuite, într-un mod bun sau mai puțin bun, cu niște construcții uniformizatoare, care au făcut, de pildă, ca ora-șul Fălticeni să fie destul de asemănător cu Zimnicea sau altă localitate din țară. Sigur că Bucovina a pierdut o mare parte din teritoriul său, care cuprindea și orașul Cernăuți, cu o importantă arhitectură de epocă, evident austro-ungară, dar semnificativă pentru acest capăt de țară, Cernăuți fiind considerat, între cele două războaie mondiale, după cum se știe, al doilea oraș ca importanță din țară, după Capitală. Revenind mai aproape de timpurile noastre, municipiul Suceava, care avea câteva artere mai importante, cu specific de târg din nordul țării, în care atât arhitectura veche românească, dar și cea implantată ulterior, în perioada dominației habsburgice, îi dădeau o notă aparte. Suceava avea un profil arhitectural, care, privit de la o oarecare distanță, era inconfundabil. Astăzi, acesta a fost alterat. Desigur, nu putem să pretindem să menținem un profil caracteristic pentru un oraș în plină dezvoltare, precum Suceava, doar de dragul acestuia. Dar, dacă politica din trecut ar fi dat mai multă importan-ță practică conservării specificului local – pentru că teoretică s-a dat –, lucrurile ar fi stat altfel. – Se poate vorbi de o prejudecată conform căreia tot ce s-a făcut în timpul regimului ceaușist este uniformizat și lipsit de gust? – Trebuie să înțelegem că nu a fost vorba despre un scop în sine, ci de rezultatul unei politici economice și sociale foarte bine și machiavelic gândite, dacă se poate spune așa. Prin industrializarea forțată, populația rurală a migrat înspre oraș, mânată de nevoia locului de muncă, pentru că, la țară, mare lucru nu mai avea ce să facă. Atunci s-a ivit și necesitatea unui număr mare de locuințe, de rețele tehnico-edilitare, iar cu resursele unei țări sărace s-a făcut doar ce s-a putut face. Însă, la origine, stă întrebarea dacă acea po-litică economică a fost fericită sau nu. Aici, fiecare are dreptul să creadă ceea ce vrea. Personal, consider că, desigur, nu a fost bine așa. Pentru că odată cu dispariția elitelor de toate felurile, intelectuale, meșteșugărești, țărănești etc. a fost suprimat și un anumit mod de viață și, până la urmă, chiar și aspectul tradițional al localităților noastre. Astfel că, negândind în perspectivă, ci în termenii unor oameni modești, din punct de vedere economic, care nu aveau bani de mașini, ne trezim că, astăzi, ca să relevăm numai un aspect, nu avem unde să ne adăpostim autovehiculele. S-au consumat, de asemenea, amplasamente teribil de bune, cu înființarea de obiective nu foarte reușite și, după cum se știe, arhitectura este o creație menită să dăinuie în timp. Așa că asemenea transformări, în condițiile unei țări care nu beneficiază încă de resurse financiare deosebite, au șansă să reziste încă multe vreme. Nu suntem încă în America sau Europa occidentală, să ne permitem să dărâmăm mari clădiri, ridicate acum 20 de ani și să le înlocuim cu altceva mai eficient. – Credeți că, în toate aceste circumstanțe, puteau fi iden-tificate și alte soluții? – Am să arăt o problemă personală, pe care probabil o îmbrățișează și altcineva, dar la care mă gândesc de multă vreme, cu nespusă neplăcere. În momentul în care Suceava a fost destinată să devină un mare centru comercial și când urma să se edifice platforma industrială din Lunca Sucevei, s-a ratat una din marile șanse urbanistice ale municipiului. În loc să se profite de un curs de apă, pentru a se ridica, pe stânga și pe dreapta, un oraș nou, cu zone rezidențiale, dotări social-culturale importante și să se plaseze zona industrială undeva mai în aval, aceasta a fost edificată chiar în locul în care poate fi admirată și astăzi, vechiul oraș istoric fiind transformat în dormitor. Când lumea nu a mai încăput nici aici, a început să se construiască dincolo de zona industrială, în Burdujeni, astfel că, în momentul de față, privind lucrurile cu atenție, avem un oraș întins, în care zona industrială se află în mijloc, înconjurată de niște cartiere care uneori arată jalnic, prin desimea impusă atunci și prin industrializarea forțată, care a dus la niște soluții necontrolate. Așa se face că, din păcate, asistăm și la Suceava, dar și în alte localități, la lucruri foarte puțin mulțumitoare. – S-a aplicat și în județul Suceava acea politică a demolărilor intense? – Un alt necaz al regimului de tristă amintire a fost că, prin deci-zii comuniste, care cel mai adesea nu țineau cont de părerea pro-fesioniștilor, s-au luat niște hotărâri drastice privind demolarea unor întregi localități, cum ar fi, de exemplu, Fălticeni. Se poate spune, totuși, că orașul Fălticeni avea și un important fond construit precar și care nu putea fi întreținut. Dar, în același timp, cred că înlocuirea lui cu un oraș total nou și, din păcate, nu teribil de interesant, a fost un mare păcat. Lucrurile aveau să se întâmple la fel și în alte orașe, dar mai există unele care păstrează din specificul tradițional, precum Gura Humorului și Vatra Dornei. – Remarcabil este ceea ce s-a întâmplat în municipiul Rădăuți, dvs. însuși având un important aport la păstrarea specificului local… – Fără falsă modestie, îmi asum responsabilitatea, ca să nu zic meritul, de a fi făcut tot ce mi-a stat în putință, de când am venit în Suceava, în 1979, ca să rezist tentației foarte acute a factorului politic de a dărâma centrul orașului Rădăuți și de a se face ceva nou care, la vremea respectivă, nu putea diferi cu nimic de ceea ce exista la Alexandria sau Pașcani. Lucrurile ajunseseră atât de departe, încât, la un moment dat, am fost considerat sabotor de către fostul prim-vicepreședinte Moraru, care, într-un acces de furie, m-a învinovățit că am tergiversat aprobarea documentației de demolare a zonei centrale aflată, pe atunci, la Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare (CPCP). Numai Revoluția din 1989 a făcut ca acest CPCP să se desființeze, iar Rădăuți să fie salvat. Nu spun, însă, că, după aceea, lucrurile s-au rezolvat de la sine. Au continuat să persiste concepții și purtători de concepții, în persoana unor primari, care au susținut, în continuare, că respectivul centru trebuie dărâmat, pentru că edificiile în cauză, care de fapt fac tot specificul orașului, sunt vechi și greu de întreținut, întrucât au fost invadate de persoane dubioase, care au început să taie din ele planșee sau șarpante și să le pună pe foc. Astfel că, după opinia unor primari, întreținerea lor ar fi costat și dat mai multe griji, decât dacă ar fi fost demolate. Cu greu, am reușit să îi conving că trebuie făcut orice efort pentru ca acestea să fie păstrate. Am propus chiar un parteneriat public-privat, pe vremea în care despre acest aspect nu se vorbea prea mult. Deținătorii actuali ai spațiilor comerciale din aceste locuințe specifice urmau să vină cu banii lor, iar primăria cu fondul de locuit și terenul, în această manieră putându-se consoli-da și reabilita casele. Din păcate, nu am avut succes, aceasta și din cauza unei anumite inerții a administrației locale. Dar și pentru că, între timp, a intervenit retrocedarea imobilelor către foștii proprietari, lucrurile complicându-se foarte mult. Ulterior, am reușit să cooptez în materializarea acestei idei pe dl primar Mihai Frunză. Dumnealui a înțeles, până la urmă, că specificul orașului stă în acest fond construit. Că nu trebuie dărâmat mai mult decât s-a dărâmat până acum, că nu trebuie intervenit în mod vehement, repetându-se unele greșeli. Astfel încât, în prezent, prin eforturile făcute, s-a dat o față mai agreabilă acestor case, și dl Frunză are bucuria să primească aprecieri din partea vizitatorilor. – Este chiar cu adevărat nevoie să conservăm astfel de obiective costisitoare? – De ce trebuie să ținem la a menține un specific local? Altă dată ni se reproșa că avem prea multe cu austro-ungarii. Dar aceasta este istoria noastră. Austro-ungarii au stat pe aceste meleaguri 150 de ani, impunându-și un anumit punct de vedere, în diverse dome-nii, în unele, în mod favorabil. Administrația lor era una fermă, foarte bine pusă la punct. Erau regulamente de urbanism, spre exemplu, dar și alte lucruri, de care nouă nu trebuie să ne fie rușine, ci dimpotrivă. Este interesant să menținem aceste lucruri, pentru că ele reprezintă personalitatea, istoria noastră și ceea ce ne deosebește de alții. – Este totul bun și frumos în această vastă și complicată activitate a arhitecților? – În timp, toate greșelile de care am amintit au fost în bună parte posibile pentru că profesioniștii, mă refer la arhitecți de obiect de arhitectură sau arhitecți urbaniști, nu erau ascultați. Ei trebuiau, cel mult, să răspundă prompt la comandamentele factorului politic, care nu stătea, după cum se știe, prea mult de vorbă cu ei. Lucrurile s-au schimbat în bună măsură. În sensul că profesiunea de arhitect a revenit, în bună parte, la regimul ei dinainte de război, adică la acela de profesiune liberală. S-a înființat Ordinul Arhitecților din România, care are o filială teritorială și la Suceava și care cuprinde arhitecții din județele Suceava și Botoșani. Aceasta este Filiala de Nord-Est, al cărei președinte sunt și care încearcă, în primul rând, să administreze, să vegheze, la corecta exercitare a profesiei de arhitect. De fapt, în aceasta constă modificarea, marea revoluție a profesiei de arhitect, în sensul că, astăzi, există câteva modalități private de exercitare a ei, în care responsabilitatea arhitectului este angajată pe deplin. Este vorba despre birourile individuale de arhitectură, birourile asociate, societățile civile profesionale de arhitectură. Dar, din păcate, se manifestă și sub formă de societăți comerciale în care se poate face arhitectură și urbanism. Adesea, în obiectul unei asemenea firme, activitatea de arhitectură nu este cea principală. Aceasta își angajează un arhitect cu drept de semnătură, care este obligat, prin statutul lui de salariat, să asculte de patron, chiar și atunci când acesta îi cere tot felul de aberații. Din păcate, a apărut și o mentalitate dăunătoare în rândul populației. Există oamenii care s-au îmbogățit peste noapte, într-un timp foarte scurt, prin mijloace mai mult sau mai puțin ortodoxe, și care își imaginează că, având mulți bani, pot face orice. Ei nu în-țeleg că există regulamente de urbanism, certificate de urbanism, care trasează regulile după care pot să facă o investiție pe un teren dat. Ei spun că este terenul meu și fac ce vreau cu el. Or, lucrurile nu stau așa nicăieri în lumea civilizată. – Așa poate fi explicată și o oarecare proliferare a kitsch-urilor? – Există tendința de a nu apela într-o suficientă măsură la spe-cialiști atunci când se judecă lucrurile. A fi frumos sau urât, «chicios» ori corespunzător normelor profesiei noastre, este o chestiune discutabilă. Cu preponderență atunci când are loc la nivelul unor nespecialiști. Din păcate, la Suceava și în majoritatea localităților urbane din județ, nu există suficienți profesioniști. La rândul lor, unii dintre așa-zișii mari investitori obțin din capul locului asemenea deschideri spre a forța lucrurile, prin certificatele de urbanism. Adică li se permite să facă te miri ce, prin diverse zone. Dar nu pot să nu spun că există și printre colegii noștri unii care, sub tentația onorariului, fac rabat de la calitate, fac compromisuri. Numai un arhitect cu mare cerere, bun își poate permite să nu cedeze, să refuze, să își impună punctul de vedere. Sigur, în același timp există, totuși, un lucru de luat în seamă. Cel care plătește, nu numai proiectul, ci și investiția, este un beneficiar privat, de regulă. Și nu se poate să nu se țină seama și de dorința acestuia. Cumva, menirea arhitecților este și de a lămuri și educa pe investitori pe direcția unei corecte rezolvări a investiției sale și a cedării la niște idei preconcepute, care trag spre kitsch. – Se poate vorbi, din fericire, și despre încurajatoare forme de intrare în normalitate? – A început, cu câțiva ani în urmă, o campanie de edificare, de întocmire a planurilor urbanistice generale (PUG), care sunt menite să traseze liniile directoare de dezvoltare pe principii științifice a localităților. Din păcate, la vremea aceea, campania a fost rapidă și cu destul de multe necunoscute. Dar acum, toate aceste PUG-uri trebuie să înceapă a se reașeza, pe baza experienței trecute, a definirii unor linii de forță ale dezvoltării localităților din toate punctele de vedere, respectiv economic, profesional, al regimului de proprietate, dezvoltării mijloacelor de transport ș.a.m.d. Astfel încât perspectivele tind să fie din ce în ce mai bune. Totuși, nu peste tot, la nivelul administrațiilor locale, profesiunea de arhitect este privită așa cum ar trebui. Nu întotdeauna primarii întrezăresc într-un arhitect ceea ce văd în cazul unui medic, avocat sau la alte profesiuni liberale. Aceștia nu discută niciodată deciziile unui me-dic, soluțiile sau modul de abordare a unei cauze juridice pe care o propune un avocat, după ce și-a spus și onorariul foarte important. Nu se discută nici despre onorariul unui inginer de cadastru, exe-cutor judecătoresc sau expert contabil, în schimb se mai discută foarte serios despre deciziile arhitecților, care nu întotdeauna sunt luate în serios de către unele administrații locale. Cel puțin la Suceava, lucrurile s-au îmbunătățit simțitor în actuala guvernare, când în fruntea organismelor de disciplină în construcții și de urbanism au venit oameni mai aproape profesional de această preo-cupare. Și lucrurile se simt. Există acum o mai mare dorință de co-laborare între profesioniști și administrația locală și sperăm că lucrurile o să meargă din ce în ce mai bine. Sigur că în fața profesiunii noastre a mai apărut o provocare. Vrem sau nu vrem, în 2007 sau 2008, țara noastră va intra în Uniunea Europeană, și atunci va exista un schimb puternic de profesioniști în domeniile arhitecturii și urbanismului. Mai precis, s-ar putea să năvălească, înspre această piață nouă, profesioniști din Vest, cu pretențiile lor, uneori cu scăderile lor, cărora arhitecții din țara românească, bine pregătiți profesional, în general, învățați cu rigori impuse de vechiul regim, trebuie să le facă față. – Sunt limitate perspectivele dezvoltării urbanistice în județul nostru? – Este greu de dat un răspuns, general valabil. Dar, în măsura în care țara noastră se va consolida economic, își va putea permite să renunțe la unele din vechile rezolvări și să refacă anumite zone foar-te importante, care nu mai satisfac. Sigur, există, de la caz la caz, posi-bilitatea de extindere în suprafață, dar, în toate marile localități din lume, planurile urbanistice au în vedere restructurarea, remodelarea urbanistică și arhitecturală a unor zone existente, care nu mai fac față dezvoltării localităților respective. Deci se va întâmpla și așa.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: