Solca în sărbătoare

Sărbătoarea orașului Solca a ajuns la cea de a doua ediție. Miercuri, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, localitatea, a cărei atestare coboară adânc în istorie, ajungând în perioada domniei lui Alexandru cel Bun, era, parcă, primenită în mod special, ca să-și primească oaspeți. Autoritățile locale, în frunte cu primarul Valeruț Țăranu-Hofnăr, viceprimarul Gheorghe Bahan și secretarul Marian Lungu, că-rora li s-au alăturat consilierii locali, i-au primit pe invitați (reprezentanți ai Consiliului Județean, o delegație de in-telectuali din Republica Moldova, primari din mai multe localități din zonă, intelectuali și oameni simpli ai așezării, scriitori, poeți, ca-ricaturiști, ziariști etc.) în sala de ședințe a Primăriei, transformată într-o adevărată expoziție, în care Sorin Ursan DelaClit, un talentat artist plastic, avea expusă o părticică din opera sa (35 de portrete, multe cu mijloacele caricaturii).
 

A fost, așa cum s-a vrut, o manifestare de su-flet, prilej cu care cei prezenți în sală au putut „vedea”, prin spusele primarului, „Orașul de azi, orașul de mâine” și s-au documentat, cu multe amănunte, privind „Cele mai vechi dovezi de natură ar-heologică de pe arealul localității Solca”, pe baza comunicării bine documen-tate și prezentate de dl Mugur Andronic, director adjunct al Complexului Muzeal „Buco-vina” Suceava. Deși Solca încă nu are tipărită o monografie, dl prof. Simion Toderaș a făcut o prezentare a așezării din acest punct de vedere, nu-trind speranța (în acest sens există promisiunea de ajutor a autorităților locale) că, până la ediția a III-a a acestei săr-bători, monografia mult râv-nită va vedea lumina tiparului. Întâlnirea de la Primărie a continuat, așa cum, de altfel, era programată, cu lansarea romanului istoric „În umbra marilor imperii ucigașe” de Mugur Andronic și a volu-melor de versuri „Semințele disperării” de Ion Cozmei (i-lustrația: Mihai Pînzaru- PIM) și „Poeme de religii diferite” de Carmen-Veronica Steiciuc. Autorii cărților, prezenți în sală, au vorbit despre creațiile lor și au acordat autografe. Mihai Pînzaru-PIM l-a „de-senat”, prin cuvinte fru-moase, pe confratele (și în-vățăcelul său) în arta carica-turii, Sorin Ursan DelaClit. Cei prezenți s-au delectat, pentru câteva momente, cu o șarjă de epigrame prezentată de autorul acestora, prof. Ion Cozmei. 50 de ani de căsătorie Moment emoționant, de trecere în revistă a amintirilor de peste ani. După prezentarea unei scurte expuneri despre familie, 7 cupluri din localita-te, care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, au fost felicitate solemn de către autori-tățile locale. Rahila și Grigori Huscari, Maria și Dimitrie Mireuță, Ana și Mihai Cotur-baș, Stela și Vasile Mihăilă, Paulina și Gheorghe Filimon, Minodora și Octavian Tode-raș, Floarea și Casian Hojbotă au primit buchete de flori și câte o cupă-simbol, ciocnind un pahar de șampanie cu cei prezenți în cinstea frumoasei aniversări. În cursul anului 1955, ei și-au legat destinele, punând bazele unor familii închegate, trăind în dragoste și respect reciproc. Cântec, joc și voie bună Parcul de Sus al orașului a cunoscut, miercuri după-a-miază, o atmosferă aparte. Lu-me multă, bere proaspătă de Solca, mici, cântec, joc și voie bună, cât a cuprins. Ansam-blul folcloric „Bucovina” al Școlii de Artă „Ion Irimescu” din Suceava (conducerea mu-zicală: Traian Leancă, core-grafia – Viorica Iosif, director artistic – prof. Petre Horvat), formația de dans modern și societate a aceleiași instituții, Ansamblul folcloric „Arca-nul” al Căminului Cultural Pârteștii de Jos (conducerea muzicală și artistică: Costică Olteanu) au încins spiritele întru bucurie, întregind sărbă-toarea orașului Solca cu un colorit încântător.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI