Crimă la Hârtop, învăluită în urzeala încâlcită a dragostei

> Autorul, Adrian Butacu, susține că și-a omorât victima cu mâinile goale, în legitimă apărare > Ioan Brăneanu a fost strâns de gât, cărat în pădure și lăsat acolo să putrezească > Acesta se opunea relației dintre nepoata sa și asasin > În ziua omorului, Brăneanu s-a repezit să-l lovească în cap cu o rangă pe Adrian Butacu După mai bine de o săptă-mână de cercetări, polițiștii judiciariști ai IPJ Suceava au reușit să-l identifice pe asa-sinul lui Ioan Brăneanu, în vârstă de 54 de ani, din comuna suceveană Hârtop. El se numește Adrian Butacu, are 27 de ani și este originar din Fălticeni. Cazul a fost supervizat de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
 

Putrezit în pădure Reamintim că victima a fost găsită în stare de putrefacție vizibilă în parcela 80 a pădurii din localitate de către un lucrător silvic. Polițiștii reușiseră, pe baza declarațiilor celor din Hârtop, să stabilească profilul socio-moral al lui Brăneanu, ajungând la concluzia că acesta, mare consumator de băuturi alcoolice, obișnuia frecvent să dispară de acasă. Oamenii legii n-au exclus ipoteza crimei, care s-a adeverit odată cu rezultatul necropsiei efectuate de legiști. Moartea bărbatului se datora unei asfixii mecanice survenite cel mai probabil unei strangulări. Sfântul Poligraf Cercul bănuiților a fost inițial larg, oamenii legii beneficiind de puține indicii în legătură cu crima. Pas cu pas, cercetările aveau să-i ducă la asasin, nimeni altul decât chiriașul hârtopanului, Adrian Butacu, lucrător la o firmă de pază și protecție. Tânărul nu a recunoscut că el ar fi autorul, respingând vehement orice aluzie a polițiștilor și procurorului. Fără probe, aceștia erau legați de mâini și de picioare. Testul Poligraf s-a dovedit și de data aceasta, ca în multe alte cazuri, sfânt. Conectat la diabolica mașinărie, Butacu n-a mai putut păcăli pe nimeni, fiind în cele din urmă nevoit să-și recunoască fapta. A ucis și s-a dus la prășit Asasinul ne-a declarat: „Marți, pe la 12, m-am întors de la serviciu, am băut o cafea, când a sărit la mine la bătaie Brăneanu. A luat o rangă și a vrut să mă lovească în cap. Nu știu cum am apucat să mă feresc și am sărit pe el. M-ar fi omorât. L-am strâns de gât până n-a mai suflat. Apoi l-am târât în spatele casei și am plecat la prășit că mă înțelesesem cu cineva să-i prășesc”. Ajutor la cărat cadavrul în schimbul unui rachiu pe viitor Autorul ne-a povestit că, ulterior, a apelat la un vecin pentru a-și transporta victima în pădure. „M-am dus la Sorin Brăneanu (n. red., de 31 de ani, din comună, care nu este rudă cu decedatul) și i-am zis să mă ajute cu căruța să-l duc pe moșneag în pădure, că l-am omorât. I-am zis că o să-i dau un rachiu. Da, bă, se face, mi-a spus vecinul… Și l-am cărat amândoi, după care l-am lăsat în niște boscheți. Mi-a fost frică să recunosc, după aceea”. Cherchez la femme Întrebat de noi dacă regretă fapta comisă, tânărul n-a făcut inițial decât să privească în gol, creionând un soi de zâmbet ce aducea a grimasă: „Să regret? Pentru ce? Dacă mă omora el? Dacă mă ajungea cu ranga?” După care a revenit încruntat: „Scrieți că regret fapta, așa să scrieți!”. El ne-a destăinuit că, de ceva vreme, trăia cu o nepoată a lui Ioan Brăneanu și că acesta nu era de acord cu relația lor. „Vă certați des?” „Da, se poate spune și așa”. Adrian Butacu nu ne-a precizat cât de mare era aversiunea rudei iubitei sale față de dragostea dintre ei. Interesant este faptul că autorul crimei, după cum ne-au spus surse judiciare, nu pune în ruptul capului alcool în gură. Amănunt relevat și de acesta, jignit parcă, atunci când l-am întrebat dacă era beat în momentul comiterii omorului: ”Eu nu beau!” Ieri, Tribunalul Suceava a emis pe numele lui Adrian Butacu mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: