Împărăția lui Dumnezeu începe din sufletele noastre

Omul a simțit dintotdeauna nevoia de a-L avea pe Dumnezeu cât mai aproape, nevoia ca prezența lui Dumnezeu să fie permanentă în viața și în sufletul lui. Bunul Dumnezeu se deschide acestei nevoi omenești și, după ce îl scoate pe poporul evreu din robia Egiptului, îi poruncește lui Moise: “Să-Mi faci un locaș sfânt și Eu voi locui în mijlocul lor” (Ieșire 25, 8). Locașul Sfânt, Casa lui Dumnezeu sau Sfânta Biserică este prin urmare locul special ales, construit și sfințit, unde Dumnezeu locuiește și petrece în mijlocul oamenilor, împreună cu ei. Din cele mai vechi timpuri, acolo unde se întemeia o comunitate creștină, se construia și o biserică, un loc de rugăciune și de întâlnire cu Dumnezeu.

 

Nu există sat sau comunitate omenească fără un locaș sfânt. Și astăzi, nevoia de a construi biserici în toate localită-țile și comu-nitățile românești este foarte mare, mai ales pentru că vreme de peste 50 de ani nu s-au construit decât arareori locașuri sfinte. Ba, mai mult, biserici au fost distruse sau închise. Responsabilitatea construirii sau refacerii unei biserici revine întregii comunități creștine, atât credincioșilor, cât și preoților, ierarhiei. Ierarhia este cea care, prin episcop, dă binecu-vântarea începerii și sfințește locul unei biserici, apoi preotul și credincioșii împreună vor continua efortul de a ridica și înfrumuseța “casa lui Dumnezeu”. Înainte de a începe con-strucția propriu-zisă (biserica materială), este nevoie de a zidi biserica sufletului nostru, de a ne lăsa pătrunși de chemarea lui Dumnezeu către sfințenie, curățenie sufletească, unitate, dăruire de sine către Dumnezeu și către aproapele. Acesta este primul pas pe care trebuie să-l parcurgă fiecare parohie, fiecare preot, căci și Sfântul Apostol Pavel ne zice: “nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi?” (I Corinteni, 6-19). Fiind pătrunși de Duhul lui Dumnezeu, vom da do-vadă de credință, unitate, bună înțelegere, dăr-nicie, colaborare, jertfă față de Dumnezeu și față de aproapele, iar toate acestea se vor reflecta în biserica pe care o vom ridica. Mântu-itorul Iisus Hristos, cel ce este întemeietorul și Capul Bisericii, ne învață că trebuie să dăm dovadă – atât creștinii, cât și preoții – de smerenie, de ascultare, de dragoste față de El și locașul Său. Ca cel ce este constructorul bisericii din su-fletele oamenilor, preotul trebuie să fie con-ducător și exemplu și în ceea ce privește zidirea bisericii materiale. Creștinii noștri nu așteaptă astăzi numaidecât predici savante, cuvinte filozofice de la preoții lor – toate acestea putând să le afle în scrierile Sfinților Părinți sau în cărțile bisericești –, ci așteaptă viață curată, credință, dăruire, apropriere față de Dumnezeu și față de semeni. Oamenii simt atunci când păstorul lor este nesincer, când se practică o preoție de fațadă sau un creștinism de fațadă. De aceea este nevoie ca atât preotul, cât și ceilalți creștini să trăiască cu adevărat cuvântul Evangheliei lui Hristos, să-l mărturisească prin viața și faptele lor. Creștinii așteaptă astăzi ca Biserica, pre-oții să le fie a-propiați, să le împărtășeas-că bucuriile și necazurile, să muncească dimpreună cu ei și în mijlocul lor, să îi vadă că le sunt sprijin moral, îndreptare, exemplu, mai ales acum, în aceste vremuri de tranziție, când si-tuația materială grea face ca slujirea lui Hristos și datoria față de ridicarea unui locaș sfânt să fie și mai greu de împlinit. Așa cum Mântui-torul Iisus Hristos a fost aproape și îngăduitor cu toți oamenii, trebuie ca și slujitorii Bisericii, astăzi, să fie îngăduitori și apropiați față de toți, să-i călăuzească și să-i conducă către Împărăția lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne spune că Împărăția lui Dumnezeu începe din sufletele noastre și de aceea acolo unde este prezent Dumnezeu în sufletele oamenilor, în biserica și în viața lor, vor fi prezente dragostea, colaborarea, buna înțelegere, ajutorarea între toți oamenii. Dacă Împărăția lui Dumnezeu, ca și Biserica Sa, se zidesc și încep din sufletele noastre, ele se văd, se fac simțite în viața de zi cu zi. În rugăciunea “Tatăl Nostru” noi cerem ca Împărăția lui Dumnezeu să fie prezentă pe pământ, la fel cum este în cer. Trăind încă de pe pământ în Împă-răția lui Dumnezeu și având Biserica Sa în su-fletele noastre, nu putem decât să arătăm acest lucru prin construirea și înfrumusețarea și a bisericii materiale, care, locaș al lui Dumnezeu fiind, trebuie să reflecte, prin forma și felul în care a fost realizată, frumusețea, perfecțiunea, desăvârșirea și sfințenia Celui ce locuiește în ea. Jertfa zidirii, atât a sufletelor, cât și a locașu-rilor sfinte, este bine primită și răsplătită de Părintele ceresc. Preoții și credincioșii care se ostenesc spre a zidi și înfrumuseța Biserica lui Dumnezeu vor fi răsplătiți cu răsplată cerească: “Tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, și Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei, 10-32). Viața noastră curată, jertfa și osteneala zidirii unei biserici sunt dovezi ale mărturisirii lui Hristos în lume, ale credinței și dăinuirii noastre pe acest pământ. Preot CORNEL BODNARI, Parohia Frumosu