Deschide termopanu’, iubiiito !

Gândul zilei (și nopții de… ojurdui): „Gândiți-vă zilnic să vă acordați cu Inteligența Cosmică; în fiecare zi străduiți-vă să vibrați la unison cu ea, să vă topiți în ea, să vă deschideți imensității ei, să vă lăsați duși de valurile ei de lumină și pace. Este una dintre cele mai bogate, cele mai profunde experiențe pe care o puteți face pentru viața voastră interioară. Dar nu o veți putea împlini decât prin iubire, singura care permite adevărata fuziune” – Aivanhov. Ce mai stai, dugleșulee! Și te întreabă, în fiștecare noapte când o apuci spre somn, cam câtă vreme, din 24 de ore (douăzecișipatru!!), câte minute & secunde ai consacrat îmbunătățirii vieții tale interioare (aia care are treabă cu lumina spirituală, cu iubirea, cu bunătatea, cu mila, chestii din ăștia, cum zic oltenii).

 

Ș-apoi, șezi matale o țâră și socoate: ”Atât am investit, la atâta profit am căderea să mă aștept”. Și nu ponegri și judeca pe altul (tot pe alții), că nu-ți dăruie mai multă fericire, că nu primești îndestul. Cât dai (cu care lăbutză dai, cu aia…). Simplu di tăt… Păi cum altminteri, amice!? Iisus doar și spune: Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău”. În realitate – spun ei, ăi mai mintoși ca noi, Dumnezeu nu are nevoie de iubirea noastră, noi suntem cei care avem nevoie să Îl iubim, fiindcă prin iubirea noastră ne apropiem de El. Acu, v. și tu… > Am citit o povață haioasă, pe undeva. Am surâs. Ți-o vânz și ție, poate, uneori, îți va prinde binișor la purtătorul ei. Cică atunci când nopțile au miros de iasomie, e bine să meri la gea-mul mândrutzei și să țipurești din bojocii toți cam așaaa: Iu-biteee, ni-ț-îs ieu, Sburătoru’! Dischidi termopanu, cî am vinit sî-ț dau fiori! Al naibii, jmecheru’! Ține, iată, frumușel pasu’ cu… cuceririle en vogue ale stolăritului la români (că zării că până și la bordeiele de vacanță, e la mare preț termo-panu!?). Boftosu’, amorosu! Termopane, termopane… > Iar acu, mai la urmă, voi a ți-l creiona, olecutză, pe Dolănescu Ion (ăl oltean care, până prin ’79, botezase și cununase, așaa, vreo mie de fini și care făcu nuntă de poveste (și de fo’ trei mii de cioloveci) cu Maria Ciobanu, fiind căsătoriți fiștecare cu câte altcineva), Dulănescu spuneam, scriam, se vrea, mai nou, ușă de biserică! Ăăă! Citez din… ecs-deputatu lu Pește (prăjit), două-trei punctee: Mi-am ales deja locul din casă în care vreau să fiu înmormântat. La cimitir nu-mi place! (da’ parcă cui place, în afara, poate, ălora haioși de la Săpânța – s. n.). Am și uși de al-tar… Aici se deschide cupola… Eu i-am spus și lui Gheorghe Zam-fir, Mariei Ciobanu și Irinei Loghin că îi primesc să fie înmormântați în biserica mea, pe care o cedez patriarhiei și se va numi Sf. Ioan Gură de Aur, cu hramul la 13 noiembrie. Uite și tu, (în) gura păcătosului… (D.B., cu nimic mai breaz, treazzz)