Ceaușescul de argint

Un sondaj efectuat recent de un cotidian central, după toa-te regulile în materie, asu-pra celor care, istoric vor-bind, au făcut cele mai mari servicii țării noastre a relevat că pe primul loc s-ar situa Ștefan cel Mare. Un lucru de bun simț, până la urmă, „atletul creștinătății”, cu cele 44 de biserici construite și cei 47 de ani de domnie cu o stabilitate imposibil de egalat în zile ca ale noastre meri-tându-și din plin poziția în clasament. Locul al II-lea ro-mânașii noștri cei de toate zilele l-au acordat nimănui altcuiva decât lui Nicolae Ceaușescu. Pe locul III: Mihai Viteazul. Dintre foștii actuali, Ion Iliescu se situează în afara „podiumului”, undeva pe locurile 9 – 10. (O realizare, dacă stai să te gândești că nea Nicu, argintul în această com-petiție, făcea parte, cât a trăit, din galeria marilor strămoși, începând de la Burebista.)

 

„Clasamentul”, la 16 ani de la Revoluție, șochează. Ștefan cel Mare, în cei 47 de ani domnie, și-a statuat un profil pentru milenii. Ceaușescu, în cei 24 de ani în care ne-a avut cam din toate pozițiile, a sta-tuat, cu voia societății noastre, profilul „omului nou”: slugăr-nicia, ipocrizia și furtul căciu-lii. În 16 ani de democrație, gu-vernanții ce s-au tot succedat pe la conducere se burică a ne vârî pe cap o căciulă pe care ne-o tot fură, numită demo-crație. Că n-au reușit e cel puțin din două motive: fie suntem prea căpoși, fie cușma ne e prea largă. Dincolo de astea, ce sparie gândul, vorba lu’ Ureche, sunt perioadele de timp compara-bile în care cei trei subiecți, recte Ștefan, Ceaușescu și de-mocrația, și-au câștigat drep-tul la marea noastră conștiin-ță colectivă. Și-atunci, suntem proști, dar mulți? Sau vicever-sa? Unde sunt Moțocii de altădată? Cu tot cu capul lor…