Primarul de Rădășeni, chemat în judecată

Cel care îl cheamă în fața instanței pe dl Paul Buhlea este dl Todirel Călugărița, președintele Organizației comunale PNL Rădășeni În calitate de președinte al PNL Rădășeni, dl Todirel Călugărița a deschis acțiune la secția Contencios administrativ a Tribunalului Su-ceava împotriva primarului PSD al comunei, dl Paul Buhlea. Prin această acțiune, se cere “obligarea” primarului de a răspunde unei a-drese înregistrate la sfârșitul lui martie la primăria locală; “obligarea” acordării unui spațiu în clădirea Căminului Cultural; “obliga-rea la plata daunelor materiale și morale pe care le are de suportat” (se solicită 100 milioane lei) organizația PNL locală, “ca urmare a refuzurilor nejustificate” de a-i pune la dispoziție, în urma unei “cereri motivate”, un spațiu.
 

Acțiunea a fost înscrisă ieri, iar în motivație se arată, printre altele, că, deși, printr-o HCL din 2000, PNL Rădășeni “deține” sediu în incinta Căminului Cultural, nu i s-a dat cheia acestei camere și nici răspuns la cererea înre-gistrată la Primărie. Se specifică faptul că, din octombrie 2002, PNL nu s-a mai folosit de spa-țiul închiriat de la primărie, din cauza unor lucrări de reparație, dar, după finalizarea lor, membrilor PNL “nu li s-a mai permis” desfășu-rarea activității în spațiul de la Cămin. Prin ur-mare, PNL și-a desfășurat activitățile “la o cârciumă, în aer liber, la magazine din sat”, acum “având sediul” într-un “chioșc”. Printre altele, se menționează că PNL Rădășeni “a avut de suferit de pe urma acestor acte abuzive”, nu în ultimul rând “a pierdut foarte multe voturi la alegerile din 2004”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: