Așa se face că aluviunile au blocat parțial drumul județean Ostra – Broșteni, steril ajungând și în pârăul Suha și, de acolo, în râul Moldova. La fața locului au fost mobilizate utilaje și muncitori de la S.C. Min Bucovina S.A. și U.P. Tarnița, care au procedat la degajarea șoselei și mărirea secțiunii de scurgere a canalului de deviere a torentului, pentru ca acesta să nu mai intre în zona iazului și să nu mai producă alte scurgeri. Agenția de Protecție a Mediului a prelevat probe din mai multe secțiuni ale râurilor Suha și Moldova, până ieri știindu-se că pragul maxim la indicatorii monitorizați nu a fost depășit. În mod preventiv, Sistemul de Gospodărire a Apelor a atenționat captările de apă de la Berchișești și Baia să urmărească evoluția calității apei la sursă, precizându-se că, urmare a accidentului ecologic, nu vor fi probleme în funcționare. Dl Cocriș a precizat că din zonă se extrăgea minereu complex – cupru-zinc-plumb. Acesta din urmă este un metal greu, periculos pentru sănătate, ”însă cota este sub limita de atenție”. Întrucât viitura de pe râul Moldova este puternică, gradul de diluție al respectivelor minerale este mare, diminuându-se pericolul unei poluări masive. Perimetrul minier Cariera Ostra, din care face parte și iazul de decantare Poarta Veche, a primit, în aprilie 2004, avizul de mediu pentru închidere, prevăzându-se lucrări în valoare de 13,3 miliarde lei. Termenul de finalizare este trimestrul trei 2006, finanțator fiind Ministerul Economiei și Comerțului. De menționat că, în ultimii ani, au mai avut loc două astfel de incidente.
Ca urmare a precipitațiilor masive
> Sterilul a ajuns în Suha și Moldova, însă autoritățile spun că încărcătura în minerale nu depășește limitele maxime admisibile Ca urmare a precipitațiilor abundente căzute în ziua de 7 mai, la iazul de decantare Poarta Veche al Uzinei de Preparare Tarnița au avut loc alunecări de teren. Potrivit directorului executiv al Agenției pentru Protecția Mediului, Iluță Cocriș, iazul este „tras pe dreapta” din 1975; torentul a antrenat la vale o parte din haldă, taluzul de protecție cedând.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii