Cacealmaua recalculării pensiilor

Cei care au gândit că, prin recalcularea pensiilor conform sumei cu care a cotizat fiecare cetățean de-a lungul întregii lui activități, se va reuși să se facă, cât de cât, dreptate socială s-au înșelat într-o anumită măsură. Da-că, matematic, este corect cum s-a hotărât să se recalculeze pensiile, nu același lucru se poate afirma sub aspect u-manitar. Se știe foarte bine că multe categorii sociale bugetare, zeci de ani, au fost plătite mizerabil. Mai precis, statul s-a făcut că plătește. Printre aceste categorii se află și cadrele didactice de la toate formele de învăță-mânt. După ce toată viața lor au slujit cu devotament țara, iar organele de stat ale vremii le-au plătit cum le-au plătit, iată că și acum, după atât de dorita libertate și democra-ție socială, vine peste ele, ca un tăvălug nimicitor, nedrep-tatea.

 

Cadrele didactice mai în vârstă, pensionate înainte de intrarea în vigoare a Legii 19/2000, vor fi nevoite ca și în continuare să trăiască în umilință și întuneric. Toc-mai dascălii, cei care prin munca lor au dat copiilor lu-mină din lumina minții lor, sunt nevoiți să sfârșească într-o sărăcie de nedescris. Spre exemplu, este mai mult decât regretabil faptul când un profesor de matematici, ziditor de școală româneas-că, fost director de liceu, la cei nouăzeci de ani ai săi, să primească o pensie mult mai mică decât cea a pazni-cului de noapte de la același liceu, dar ieșit de curând la pensie. Motivația este că paz-nicul a contribuit, în ultimii ani, cu o sumă mai mare la fondul de pensii și asigurări sociale decât bătrânul dascăl și, ca atare, i se cuvine o pen-sie mai mare. Dacă astfel se încearcă a se gândi și în continuare, pe drept cuvânt se poate afirma că actuala recalculare a pensiilor este o MARE CA-CEALMA. Orice om de bu-nă-credință ar înțelege că un asemenea fenomen este strigător la cer. De multe ori nici nu poți gândi măcar că asemenea discrepanțe se pot întâlni într-un stat de drept, pe care cu toții dorim să-l construim. Când ajungem la o asemenea situație, ne gândim, pe bună dreptate, la patimile îndurate de către Învățătorul tuturor creștini-lor, Domnul nostru Iisus Hristos, pe care cărturarii, fariseii și necredincioșii vremii l-au schingiuit în tot felul. Poate așa este trecut acolo, undeva, în cartea ne-scrisă a destinului, ca învă-țătorii neamului, cadrele di-dactice în general, să sufere și să pătimească până la ultima suflare. Cu toate aces-tea, nimeni nu cere milă, ci doar recunoștința cuvenită. Oare cum de nu se rupe con-deiul în mâna acelor demni-tari care semnează legi po-trivnice celor care, cândva, cu multă dragoste, le purtau mâna în mâna lor, ca să-i învețe a scrie? Răspunsul la această întrebare trebuie să fie dat de către fiecare dem-nitar din legislativ sau exe-cutiv, după ce vor analiza, pe viu, cum trăiesc foștii lor educatori, învățători și pro-fesori. Acei deschizători și îndrumători pe calea întor-tocheată și anevoioasă a cunoașterii umane. Numai așa se va ajunge la o evaluare corectă a muncii unui das-căl, a trudei cu care el pune temelia existenței și per-petuării neamului. Prof. MIRCEA RISCU, Fălticeni