Marginea, satul cu oameni (și preoți) de seamă

Referitor la apariția comunei Marginea, profesorul Dimitrie Dan amintește că pe locul numit “Prundul” se menționează satul Marginea, care aparține Mănăstirii Sucevița, mențiune ce datează din anul 1776. Cea mai veche mențiune privind comuna Marginea apare în cartea “Strămoșii” de Radu Theodoru, care arată: “…Pleacă în 14 iulie 1476 la Solca, unde ține scaun de judecată. Răzeșii din Marginea îl pârăsc pe șoltuzul lor care-i oropsește, nu-i lasă să trăiască, le prinde vitele, le înseamnă cu fierul roșu și face atâtea blăstămății cât nu le poate povesti. Voievodul îi ascultă cu luare aminte”. În continuare, se arată pedeapsa pe care Ștefan cel Mare o dă șoltuzului Ion Lup pentru tulburarea ordinii. Trecutul satului este legat de construirea Mănăstirii Sucevița, în sensul că, atunci când voievodul Eremia Movilă ar fi adus meșteri străini pentru construirea mănăstirii, mulți dintre ei au rămas pe lângă mănăstire.
 

Marginea derivă de la latinescul margo (…) și a fost numită așa pentru că satul se află la marginea pădurii, pe prundul teritoriului Volovăț, căruia îi ziceau Prundul. Biserica parohială veche era zidită în 1754, cu spesele preotului din Horodnicul de Sus, Isaac și ale soției sale Rebeca. Hramul bisericii noi, zidită între anii 1840-1849 și sfințită în anul 1859, ca și al celei vechi, era închinat Sf. Arhangheli Mihail și Gavril. Dintre preoții slujitori ai acestei biserici amintim pe Meliton Antonovici, paroh, George Banilevici, cooperator, Vasile Mironovici, paroh, Modest Lucan, cooperator, Gavril Popescu, paroh, Grigorovici Ioan și Posteucă Ilie. Cimitirul este în centrul satului, dintre personalitățile îngropate în el amintindu-i pe preotul Casian Ha-lip și preotul Sălcescu. De asemenea, este îngropat în cimitirul nostru Cos-tică Traci, fost profesor la Universitatea din București – Facultatea de Sil-vicultură. În comună s-a mai construit o bise-rică, în partea de Sus a satului, după anul 1989, cu hramul Cuvioasa Paras-cheva, construcție executată cu meșteri locali și pe cheltuiala credincioșilor din sat. Parohia are o bibliotecă mo-destă. Dintre cărțile deosebite amin-tim: Omilii în zilele lui Alexandru Ipsilanti, Cronica parohiei, Didahii; cărți liturgice: un liturghier, o evanghelie, un triod și 12 mineie. În comună funcționează trei școli, la cursurile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și de ucenici fiind cuprinși 2.097 elevi, care sunt educați de 114 cadre didactice. Prima școală din comună ia ființă în anul 1857, având ca învățător pe Nicolae Halip, fiul preotului Casian. În anul 1905, există deja șase clase de elevi și 11 învățători, director fiind Pancratie Prelipceanu, ce conduce școala până în 1922. În anul 1937, se deschid cursu-rile Școlii nr. 2, cu 2 clase, având ca în-vățători pe Dimitrie și Sultana Bondor. În anul 1959, se construiește localul nou al Școlii nr. 1, iar în 1971, se înființează Școala nr.3 cu clasele I-VIII. În anul 1974, se dă în funcțiune localul nou al Școlii nr. 2 Marginea. Dintre profesorii și alți oameni de seamă care au învățat aici amintim pe: unionistul Samson Bodnărescu, Burdujan Hara-lambie, profesor de matematică, Bod-nărescu Vasilică, profesor, guvernator al Bucovinei, Popescu Elvira, profe-soară de limba română (soția preotului Popescu), Mihăilescu Constantin, profesor de istorie și director școlar, Nistor Vasile, profesor de istorie-geo-grafie, Bodnărescu Orest, medic chi-rurg, eminescologul Vasile Gherasim, doctor în științe, descendent al familiei haiducului Darie Pomohaci, Maloș Costică, profesor de matematică, rector al Universității din Craiova, Traci Cos-tică, profesor la Facultatea de Silvi-cultură București, Mafteian Vasile, funcționar în minister, Crăciun Du-mitru, învățător, căzut pe front, Po-mohaci Nicolae, profesor universitar, agronomie, București, Prutean Ar-cadie, învățător, general maior, Maloș Ilie, învățător, șef de stat major, Sfâr-naciuc Ion, inginer silvic, Teodor Bu-liga, arhitect, Suceava, Sfârnaciuc Arcadie, profesor de matematică, Bondor Vera, profesoară de istorie, Tomasciuc Gheorghe, procuror, A-dochiței Constantin, procuror, Nistor Maria, învățătoare, Traci Viorica, învățătoare, Pomohaci Elena, în-vățătoare, Bodale Dumitru, preot, doctor în teologie, Crăciun Vasile, profesor de biologie, director de școală, Lazăr Nicolae, inginer, deputat, Cuciureanu Aurel, inginer silvic, Martinescu Mar-gareta, profesoară de matematică, Tomenchi Radu, profesor, Halip Nico-lae, profesor de geografie, Nichitean Zenovia, profesoară de matematică, Păvălean Constantin, profesor de ma-tematică, Sorocaniuc Zoița, în-vățătoare. Dintre monumente, amintim o cruce de lângă Școala nr. 2, care a fost în fața școlii și despre care se zice că datează din 1877. A existat, tot în sectorul de peste apă, o cruce medievală și un cimitir medieval. Doar săpăturile arheologice pot să dovedească și să adeverească aceste afirmații. A existat în comună și o biserică romano-catolică, dar în anul 1975 s-a demolat, pentru că în sat nu mai sunt credincioși romano-catolici. Preot paroh VASILE VARTIC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: