Locul unde se termină asfaltul, iar gara este ferecată…

Într-un capăt al țării și al județului nostru, pe o vale cu un drum (zis județean) plin de gropi, pe care trebuie să ai curaj ca să te avânți cu mașina proprietate personală (vai de amortizoarele și direcția acelui autovehicul!), se află situată comuna Ulma. Cadrul natural, cu munți, ape, păduri este deosebit. Puterea economică a localității însă, chiar dacă aici există și un punct de trecere spre Ucraina, este mai mult decât modestă. 36 de gospodării, răsfirate prin munți, sunt încă neelectrificate. Căliți de vreme și de vremuri, oamenii locului, din cele 5 sate câte are comuna, majoritatea huțani, se descurcă cum pot. Adică greu. Uneori, parcă și natura are ceva cu ei. Când apa Sucevei vine mare, rupe totul în cale, lăsând în urmă pagube grele. Anul acesta, conform unor documente, ar fi trebuit să înceapă regularizarea râului Suceava pe 3,4 km, dar, după câte se pare, investiția a fost… dată la o parte.

 

Colac peste pupăză, mașinile de mare tonaj, care cară lemn din pădure, umplând doldora de bani și valută buzunarele unora, fac drumurile de nestrăbătut, în ciuda eforturilor pe care administrația locală le depune pentru ca acestea să fie cât de cât viabile. În ciuda situației vitrege, care nu depinde de vrerea celor aflați la cârma așezării, la Ulma am întâlnit multă voință, acțiuni concrete și speranță din partea celor aleși în fruntea obștii. Indiferent din ce partid fac parte, primar, viceprimar, secretar sau consilieri, când e vorba de interesul general al comunei, nici unul nu dă înapoi. Cu toții vor să facă ceva bun pentru așezarea în care trăiesc și muncesc, fiind, mereu… … Aproape de oameni Inimos, așa cum îl știe lumea de o viață, inclusiv din perioada cât a lucrat ca polițist în comună, domnul primar Ioan Bahan, a schimbat, mai întâi, de la venirea sa în fruntea comunei, aspectul Primăriei. Birouri co-respunzătoare, telefonie digi-tală, prin care se poate lua, în sfârșit, legătura cu lumea, gard nou, proaspăt vopsit, cum îi stă bine unei case de gospodar. Nu de mult, au fost aduse în comună și 4 calculatoare, la Școala din Ulma, iar speranțele sunt ca și Primăria să fie dotată cu asemenea aparatură moder-nă. După întâlnirile pe care le are lunar cu cetățenii din toate cele 5 sate, domnul Bahan cunoaște pe de rost problemele cu care se confruntă oamenii. Toate necazurile îl neliniștesc, îl fac, uneori, să-i crească glice-mia numai gândindu-se cum să le rezolve pe toate. „Huțanii sunt oameni modești și înțelegători, ne spunea dânsul. Nu cer lucruri exagerate, dar trebuie să faci ceva pentru ei. Probleme sunt multe, dar cea mai acută o constituie drumurile desfundate. Noroc de faptul că mai circulă două trenuri spre Suceava. Unul vine dimineață, iar altul spre seară, pe la orele 18. Altfel, uneori, în nădejdea drumurilor, am rămânea izolați. Erau pe punctul de a fi suspendate și trenurile, pentru că oamenii, încurajați de conductor, sau nașul, cum i se spune, nu luau bilete și trenul nu era rentabil. Am stat de vorbă cu mulți dintre navetiști, călă-tori în general, le-am explicat care este pericolul și acum situația s-a îndreptat. Avem nădejdea că și drumurile vor fi reparate. Ce ține de noi, facem. Cât și cum putem. Bunăoară, de 4 zile, viceprimarul Mircea Ihnatiuc se află la Lupcina, unde se lucrează la refacerea unei porțiuni de drum pentru a putea ajunge și aici un autobuz. N-o să credeți dar, după 14 ani, s-a reluat cursa de călători Rădăuți – Lupcina. Am încheiat un contract cu Autobaza de călători de la Rădăuți și, în raport de starea drumului, auto-buzul ajunge la capăt de linie. Mai rău cu drumul județean 209 G, Brodina – Ulma, care este… mort. Cred că e cel mai rău din județ sau poate că din țară. Nu de mult, un camion a nimerit cu o roată din față într-o groapă și i s-au rupt arcurile răsturnându-se, pur și simplu, pe loc drept. Din acest motiv, nimeni nu vrea să investească în această zonă, chiar dacă avem locuri și peisaje mirifice. Din cauza drumului”. Un inventar al necazurilor Trecând, cu greu, cum am spus, peste hopurile (și gropile) din drumuri, încercăm să facem, împreună cu domnul primar, un scurt „inventar” al altor necazuri care apasă pe umerii ul-menilor, ai celor peste 2700 de munteni, răsfirați pe o suprafață de peste 5200 de hectare de teren. Bugetul comunei este cu 1, 5 miliarde de lei mai mic ca anul trecut. Circa 400 de localnici sunt refugiați sau veterani de război și nu plătesc impozit. Plus cei ce au efectuat armata la muncă. Poate și din acest motiv, Primăria are puține fonduri și nu poate realiza tot ceea ce își propune. Colac peste pupăză, patronii (sau baronii lemnului) de care vorbeam mai sus, trag butucii prin șanțuri și distrug drumurile, fără să le pese de nimic. Cu sprijinul unui întreprin-zător rădăuțean, domnul Costel Galan, care a dirijat aici mai multe utilaje, inclusiv o „Volă”, un furgon și o autobasculantă, a fost refăcut, cât de cât, drumul spre Costileva și cel spre Lupcina. Din păcate, la scurt timp după amenajarea lui, o nouă exploatare deschisă într-o pădure din zonă a transformat în „tranșee” traseul respectiv, în care se investiseră, pe plan local, bani și mult efort fizic. Noroc de faptul că elevii din comună beneficiază de un autovehicul de teren ARO, cu care pot face naveta la școlile unde învață. În rest, cei mai mulți oameni circulă pe jos. Gara noastră mică Centrul civic al comunei Ulma, adică Nisipitu, arată a sat de oameni gospodari. Un Complex comercial al Federalcoop îngrijit, lucru mai rar întâlnit în județ, cu 7 magazine bine apro-vizionate, o brutărie ce asigură pita necesară oamenilor din întreaga zonă, o piață împrejmuită, unde, în fiecare joi, se face un comerț „pe cinste” și… stația CFR, sau gara cum îi zic local-nicii, care a devenit o „pată neagră” pe frontispiciul edilitar-gospodăresc al așezării. De când nu mai circulă decât cele două trenuri de care aminteam mai sus, clădirea, cândva cu șef de stație, a fost închisă, iar o parte din geamuri au fost bătute cu scânduri, creând un aspect jalnic, de casă pustie, chiar în centrul localității. Cineva ne spunea că, pentru unii localnici, care mai întârzie la „privații” din jur, stația C.F.R. este numai hună de… WC public. Păcat. Domnul primar Bahan, întreprinzător cum îl știu oamenii, ar dori ca Primăria să cumpere această clădire și să-i dea o utilitate în interesul general al locuitorilor comunei. A făcut și intervențiile necesare, urmând ca mai-marii peste căile ferate să decidă. Și bine ar fi să ia o măsură înțeleaptă, care să însemne o mână de ajutor pentru Ulma, în general. Un fel de concluzii Ulma. O comună întinsă pe circa 52 km pătrați, deasupra Seletinului, din Ucraina, cândva teritoriu românesc. Atunci, după cel de-al doilea război mondial, când s-au „moșit” granițele țării, o parte din pădurile ulmenilor au rămas „dincolo”. De aceea, acum, mulți dintre cei care mai revendică pădurea, nu pot să-și primească terenul cu vegetație forestieră pentru că nu este de unde. Și ar mai fi circa 70 de hectare de pădure ce li se cuvin oamenilor, numai că lucrurile sunt încâlcite și nici vorbă de vechile amplasamente. Circa 200 de tineri din comună sunt plecați la lucru în străinătate și slabă nădejde că vor mai veni înapoi (probabil că-i sperie drumul desfundat), chiar dacă marea majoritate a părinților lor nici nu se gândesc ca aceștia să nu revină și să nu-și facă gospodărie acolo unde au văzut lumina zilei. Pădurea, fânul și animalele sunt elementele de bază asupra cărora huțanii își îndreaptă mai tot timpul gândurile. Ei sunt oameni muncitori și rezistenți la nevoi, precum munții sub sau pe care își duc viața. Păcat că în ziua de azi nimeni nu pune preț pe munca lor. Bunăoară, laptele de vacă nu mai are valoare. După cum am aflat, cândva, la Lupcina, ajungeau, zilnic, două autocisterne după lapte. Acum nu mai vine nici una, iar oamenii dau, de cele mai multe ori, laptele la porci, profilându-se, din acest motiv, mai mult pe creșterea tăurașilor. Necazurile de care am vorbit sunt bine cunoscute și greu de presupus că vor fi rezolvate ușor. Până una alta însă, viața merge mai departe, presărată și cu bucurii. Să nu uităm că Ulma este patria ouălor încondeiate, cu care adevărații artizani de aici ajung până în America. Cum spuneam, huțanii știu să munceas-că, dar să se și distreze. Așa cum au făcut-o și în aceste zile, când în comună a fost invitat Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, iar seara, sătenii s-au revăzut la un mare bal.