George Enescu omagiat la Gura Humorului

Al 50-lea Concert la Salonul de muzică al „Casei Cristian” din Gura Humorului a fost din nou onorat de celebrul pianist Viniciu Moroianu. Absolvent al Conservatorului din București, Viniciu Moroianu este laureat al unor concursuri internaționale la Paris și București și al premiului Fundației „Dinu Lipatti”, în teza de doctorat abordându-l pe celebrul pianist și compozitor român Dinu Lipatti (1917-1950). Din fragedă pruncie a debutat ca solist cu orchestra în recitaluri în țară și străinătate: Austria, Germania, Franța, Italia, Grecia, Ungaria, Slovacia, Ucraina, Bulgaria, Costa Rica, Chișinău.

 

Despre el, Frankfurter Allgemeine Zeitung, în anul 2000, scria că „a cântat ex-cepțional de expresiv și nuanțat trei piese pentru pian de Lipatti”, iar Valentin Gheorghiu, la Radio România Cultural, în 1998, afirma că „în generația lui este chiar poate primul și-i întrevăd un viitor strălucit în arta pianis-tică și în muzica românească”. Cum nimic nu e întâmplător în lumea aceasta, „Marele Re-gizor” a potrivit astfel lucrurile ca Viniciu Moroianu să-l omagieze pe 20 martie 2005, la Gura Humorului, pe George Enescu, compozitor, violo-nist, pianist, pedagog, dirijor, la cei 50 de ani care se vor împlini curând de la trecerea în nemurire, în noaptea de trei spre patru mai 1955, a celui mai complex muzician ro-mân. După o scurtă întrerupere în ritmicitatea săptămânală a concertelor humorene, dato-rată numai troienelor, Salonul de muzică din Gura Humo-rului, generos susținut de familia ing. Maria și Costel Ru-su, le-a oferit iubitorilor de muzică a 7-a întâlnire cu Vi-niciu Moroianu, cu prilejul a-cestui veritabil „concert lec-ție”, al 50-lea la număr în ultimii trei ani. Un geam imens separa mediul interior al salonului, în care trona exotismul unui exemplar superb de Yucca gloriosa, de cel exterior în ca-re primele și cele mai gingașe flori, ghioceii și brândușele, înfruntau gerul și ochiurile de zăpadă în „Grădina Rozelor”; peste tot mult soare și multă lumină și un dor de viață indus de muzica aleasă. În deschidere, am ascultat o piesă scurtă, de două mi-nute, dedicată de George E-nescu unuia din profesorii săi, Gabriel Fauré; cinci note, a-tâtea câte litere are numele destinatarului, se repetă me-reu într-o armonie ingenios construită. Au urmat 4 dan-suri, o suită de J. S. Bach, unul german, altul francez, al 3-lea spaniol și ultimul din nou francez, ca o prefigurare a Eu-ropei Unite prin muzică și dans. Suita fusese interpretată în 1950 în Franța de D. Lipatti, nu mult înainte să lase în urma sa doar muzica și amintirea unui mare talent care a dispărut atât de timpuriu. Ascultam cu ochii închiși, cu sfințenia care domnește doar în biserică, și percepeam prin toate simțurile atmosfera autentic culturală din acest „Templu al muzicii”, în care cel mai performant YAMAHA emitea cea mai bună muzică, absorbită fără ecou de „zi-durile” cărților de valoare care dublează pereții salonului, claviatura lăsându-se tușată cu supușenie de mâinile și sufletul unui mare talent. A urmat corifeul romantis-mului, pianistul virtuoz, com-pozitor și pedagog maghiar Fr. Liszt (1811-1886) cu „Ani de pelerinaj” care evocă pe Dante, Petrarca și Clopotele Genevei, dorul de țară și jocuri de apă. Este vorba de compozitorul supranumit „ambasador al muzicii” în toată Europa, călătorind și la Iași, unde l-a întâlnit și apreciat pe cân-tărețul și cobzarul român Bar-bu Lăutaru, pe numele său a-devărat Vasile Barbu (1780-1860). Viniciu Moroianu a con-tinuat cu Suita pentru pian, „Copii la joacă”, scrisă de Constantin Silvestri (1913-1969), când nu avea decât 18 ani. Elevul lui Mihail Jora, C. Silvestri, considerat la vremea sa copil minune al muzicii, dirijor și compozitor, în suita de mai sus, cu mai multe părți (Soldați de plumb, De-a baba oarba, Joc de umbre, Moș Ene și Moș Niculai), se adresează de fapt adulților, care ar trebui să păstreze în suflet ceva din copilăria lor. C. Silvestri a emigrat în Anglia, în 1959, după ce, în 1958, a realizat premiera operei enesciene „Oedip”, lă-sând după 1969, când moare la 56 ani, amintirea unui mare muzician care a propagat în lume muzica țării sale. După ce s-au stins și ulti-mele acorduri ale suitei „Copii la joacă”, am avut parte și de trei bisuri care nu puteau fi decât tot din Dinu Lipatti, contemporan cu C. Sivestri. Ieșind în grădină, în curte, parcă era mai cald și primă-vara mult mai aproape. Dr. IOAN IEȚCU