Escroci sub mască de credincioși

Recent, Judecătoria raională Sadagura din or. Cernăuți a încheiat examinarea dosarului penal intentat unui grup criminal, specializat în escrocherii și fals de acte. În urma anchetei declanșate s-a constatat că Serghei Demcenko, Iuri Iuriev și Olga Sabran, prezentându-se drept reprezentanți ai neexis-tentei Biserici evanghelice creștine ucrainene, începând din aprilie 2002 și până în ianuarie 2003, propuneau doritorilor de a pleca în străi-nătate facilități în obținerea vizelor pentru Canada, SUA, Australia și Suedia. Cu asigurarea locurilor de muncă bine plătite. Pentru aceasta oamenii trebuiau să susțină niște probe de cunoaștere a Bibliei și să achite 13-15 mii de grivne de persoană. (Amintim că un dolar american este egal cu 5,3 grivne).
 

În lațul escrocilor a nimerit și o familie din Cernăuți. Soțul, soția și cei doi fii minori ai lor au „susținut” cu succes examenele la cunoaș-terea Bibliei. După ce au achitat 42.630 grivne, ei au început să se pregătească de drum. Au vândut totul, până și locuința cu trei camere, mutându-se cu traiul la niște cunoscuși. Timpul trecea, dar râvnitele vize nu mai veneau. Înțelegând că au fost trași pe sfoară, doritorii noștri de țări străine au depus o reclamație la Direcția pentru lupta împotriva crimei organizate. Nu peste mult timp escrocii au fost descoperiți. S-a constatat că ei au păcălit în felul acesta încă 19 familii din alte regiuni ale Ucrainei, pentru „servicii” similare obținând 329.174 grivne. Totodată, la ei au fost descoperite mai multe acte falsificate. Conform sentinței judecătorești, S. Demcenko și I. Iuriev au fost condamnați la câte 5 ani de închisoare, iar O. Sabran – la 2 ani și jumătate. Cu confiscarea averii și recompensarea daunelor materiale cauzate victimelor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: