Autostradă spre vest

Ministrul Agriculturii, dl Gheorghe Flutur, a anunțat duminică, la Suceava, că, la mijlocul lunii aprilie, vor fi pre-zenți în municipiul reședință de județ oameni de afaceri din Germania și Austria, precum și ambasadorii celor două țări la București. Aceștia vor fi invitați special să discute oportunitatea reali-zării în zonă a unor investiții de anver-gură și a construirii autostrăzii Suceava – Cluj-Napoca – Budapesta. Domnul Flutur a spus, într-o conferință de presă, că realizarea autostrăzii „este o prioritate de gradul zero” pentru domnia sa, dar că, pentru realizarea ei, este nevoie de începerea unor investiții în zona Sucevei, „pentru că autostrada trebuie să se îndrepte către ceva”.
 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI