Un câine frumos, negru, lucios, iubit de un iubitor de teatru şi iubitor de teatru la rândul lui şi-a făcut intrarea în Casa de Cultură din Rădăuţi, discret, liniştit, răbdător. S-a lăsat mângâiat şi admirat de cei care îşi aşteptau rândul să intre în sala de spectacole, aşteptând el însuşi să intre; a încercat, la fel de discret, să o facă. Întâmpinând rezistenţă din partea celor care ofereau programe de sală şi invitaţii pentru spectacolele următoare, nu s-a supărat, s-a aşezat demn lângă masa librăriei Cărtureşti, pe care tronau cărţile lui Matei Vişniec, poate, poate i se va permite accesul la spectacol. Un personaj superb, ca ieşit din paginile lui Matei Vişniec, a venit să-şi prezinte omagiul marelui om de cultură, a venit parcă să-i spună ca un semn providenţial, că a ieşit din fântâna părăsită, adâncă şi întunecată, preluându-i doar culoarea, un negru absolut, că buzunarul cu pâine l-a salvat, că speranţa există şi viaţa culturală se poate împlini, împlinind astfel şi noile generaţii.
Cu un program încărcat şi divers, Festivalul Zilele Matei Vişniec, ediţia a IV-a, a debutat la Rădăuţi cu un spectacol al Teatrului Satiricus din Chişinău – „Cerere în căsătorie” (Anton Cehov). Un spectacol spumos, bine pus în scenă, un colaj ingenios (o scenă din „Cerere în căsătorie”, o scenă din „Ursul”), care, prin scenografie, costume, muzică şi nu în ultimul rând aportul actorilor, a ridicat sala în picioare. A urmat tradiţionala conversaţie cu actorii şi regizorul Sandu Grecu.
„Matei Vişniec ne scoate din clişee, ne face să gândim, ne face să fim liberi” a spus carismaticul Sandu Grecu, care a atins, în discursul său, şi probleme legate de lipsa ajutorului din partea autorităţilor de o parte şi de alta a Prutului în ceea ce priveşte proiectele culturale. La invitaţia lui Matei Vişniec, actorii, rând pe rând, au vorbit despre viaţa de actor şi ce presupune ea, despre ce înseamnă teatrul în viaţa lor, despre întâlnirea cu dramaturgul şi invitaţia sa de a participa la acest festival de teatru şi, mai ales (cu mari emoţii), despre onoarea de a fi pe scena din Rădăuţi (iar mai apoi la Suceava) şi despre bucuria unei astfel de primiri călduroase.
„Abia aştept să mă întorc acasă, la Chişinău, să le povestesc cum a fost aici, că dacă nu, simt că o să-mi plesnească inima.” (un actor)
„Nici acasă nu am fost primiţi aşa de bine şi de cald, poate doar la premieră. Vă mulţumim, noi din bucuria asta trăim!” (o actriţă, Ludmila Gheorghiţă)
Matei Vişniec a povestit întâlnirea cu Teatrul Satiricus şi încântarea cu care i-a descoperit pe aceşti „foarte talentaţi actori” care au „un farmec, o creativitate şi o expresivitate fabuloasă”.
În conferinţa de presă de la Suceava, iar apoi în cadrul colocviului de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a subliniat încă o dată importanţa culturii ca pod, punte de legătură între oameni: „Dacă ar fi să mai trăiesc o viaţă şi nu aş avea voie să fiu scriitor, să scriu, şi ar trebui să-mi aleg o meserie în care să lucrez cu mâinile, aş vrea să construiesc poduri, aş vrea să construiesc punţi”. A vorbit şi despre legăturile cu Franţa, ca fiind ţara cu cele mai mari şi mai deschise ferestre către noi, către cultura noastră. „Tema acestor zile este dialogul, dialogul intercultural, dialogul dintre noi şi Franţa, dintre noi şi noi, dintre noi şi Moldova, dintre cei mai în vârstă şi cei mai tineri şi nu în ultimul rând un dialog al memoriei culturale – pentru că se împlinesc 100 de ani de la un eveniment cultural care a tulburat toată cultura universală şi toată viaţa artistică europeană şi internaţională – 100 de ani de la naşterea mişcării DADA, importantă şi pentru că la bazele mişcării DADA au fost artişti români.” La întâlnirea de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, invitatul Petre Răileanu a făcut o scurtă, dar foarte interesantă şi captivantă istorie DADA. Jérôme Carassou a vorbit despre importanţa culturii române pentru lume şi în special pentru cultura franceză, despre geniul românesc, despre cărţile autorilor români pe care îi publică în Franţa. Dar despre invitaţii lui Matei Vişniec din această ediţie, oameni foarte interesanţi, care au multe de spus şi de la care avem multe de aflat şi învăţat, vom vorbi mai pe larg în zilele următoare.
Cât despre câştigătorul Concursului Naţional de Dramaturgie „Matei Vişniec”, Marius Alexandru Teodorescu, care a început să facă teatru din clasa a IV-a, un tânăr matur, pasionat, Matei Vişniec a spus că este deja „un om de teatru total la vârsta de 18 ani, care scrie teatru, care joacă teatru şi care vrea să dea la Regie”. Marius Alexandru este un tânăr pasionat, dedicat, care iubeşte teatrul, este un tânăr care spune despre el că nu este reprezentativ pentru generaţia lui, că nu îşi găseşte neapărat locul între cei de vârsta lui, că are alte preocupări. Este minunat că a ştiut să mulţumească celor care i-au îndrumat paşii şi care l-au ajutat să devină mai bun, de la colegi, prieteni până la profesori.
Această ediţie a Zilelor Matei Vişniec este una plină de surprize, de la invitaţi, la spectacole. Pentru a putea fi prezent la festivalul de teatru care îi poartă numele, Matei Vişniec nu a putut fi prezent la Oradea, unde ar fi trebuit să primească premiul UNITER, însă acest premiu va veni la Suceava şi i se va înmâna pe scena Teatrului Municipal „Matei Vişniec”.
Acel câinele negru, lucios, discret şi iubitor de teatru nu a intrat în sala de spectacole (oamenii nu i-au permis), a ieşit fără un sunet, adulmecând în aerul de mai poveştile ce coborau de pe scenă şi alunecau printre uşile Casei de Cultură.
Comentarii