Nu e un mugur oarecare, apărut aşa într-o doară prin poienile înflorite ale liricii româneşti. E chiar Mugur Andronic de la Suceava, pe care îl cunoaştem de-o viaţă – lungă şi tumultuoasă cât deşteptarea românilor de dincoace de vama de la Siret. De fapt, l-am cunoscut mai întâi în calitatea-i de fondator şi preşedinte al primei formaţiuni culturale nonguvernamentale, de după 1989, din judeţul Suceava – Societatea culturală „Ştefan cel Mare”, care a întins mâna de frate celor două provincii înstrăinate de Patria mamă – nordul Bucovinei şi Basarabia, frumoasele diademe din cununa de glorie a viteazului Voievod.
În calitatea-i de istoric şi arheolog, Mugur Andronic şi-a concentrat întreaga-i activitate profesională slujirii Bucovinei, scoţând la lumină, pe lângă cele două volume academice ale „Istoriei Bucovinei”, şi tainele rămase în străfundurile pământului. Ca om de ştiinţă se bazează pe certe dovezi ale investigaţiilor de teren. Am în vedere faptul că el a iniţiat printre cele mai serioase cercetări arheologice din perioada postbelică în Bucovina şi tot lui îi aparţine cea mai amplă cuprindere şi profundă expresie a dramei bucovinenilor în primul război mondial, realizate în romanul „În umbra marilor imperii ucigaşe”. Cu acest roman, istoricul şi-a etalat calităţile artistice de narator, fiind apreciat de critica literară drept „un cert talent rebreanian”. Adică este asemuit cu Liviu Rebreanu, debutul de romancier prezentându-l cititorilor ca pe un iscusit povestitor.
Din când în când, ajungeau şi la noi, la Cernăuţi, cărţi, broşuri ale lui Mugur Andronic – studii de istorie şi arheologie, de un viu interes şi mare folos pentru lărgirea orizontului cunoaşterii pământului natal. Or, lucrarea sa de doctorat „Teritoriul nord-est carpatic în a doua jumătate a primului mileniu creştin” este prima de acest profil ştiinţific, care cuprinde şi teritorii acaparate de imperiul sovietic – regiunea Cernăuţi şi jumătatea nordică a Basarabiei.
De fapt, nu mi-am pus scopul să mă aprofundez în activitatea omului de ştiinţă care este Mugur Andronic şi despre care în acest sens e imposibil să ne limităm la un articol de ziar. În acest context voi aminti doar un detaliu din biografia sa, ce m-a impresionat şi despre care am aflat abia acum din prefaţa la placheta de poezie „Viaţa… ca un vis”. Acest bărbat modest şi foarte simplu, la prima vedere, s-a născut la Bucureşti, având un tată „pe postul de ministru adjunct la Ministerul Muncii”. Deci, putea să păşească pe drum neted şi să-şi facă o carieră frumoasă în capitală. Dar, după absolvirea Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, vine în provincie, la rădăcinile părinţilor, străbunilor bucovineni.
Am expus acest detaliu pentru că el ne ajută să înţelegem mai bine cine este Mugur Andronic, de unde vine, cum şi-a zidit destinul literar şi ce vrea să ne transmită prin poezia sa. Marea sa dragoste pentru cuvântul artistic, dorinţa de a dăltui în cuvinte, aidoma unui sculptor din epoca renaşterii, au mers mai departe de pasiunea pentru cercetările istoriei şi descoperirea patrimoniului ascuns sub covoarele verzi ale gliei natale. Din proaspătul volum cu respiraţii lirice se vede că deprinderile de savant lucid, talentul de povestitor nu i-au fost o stavilă în zborul viselor teribiliste, exprimate în rânduri de poezie. Mugur Andronic este modelul care ne arată cât de frumos este ca un om serios, cu grad ştiinţific, să fie şi poet.
Drept că, în cugetările sale lirice, el rămâne acelaşi om lucid, dar cu mult suflet şi frumoasă durere. El nu patinează pe terenul alunecos al fanteziilor lirice, respingând genul de poezie ce presupune numai un joc de imaginaţie şi de stil. Pentru Mugur Andronic, aşa cum l-am întâlnit în „sumarul” său de vise, poezia nu e doar o ţesătură de metafore, ci „un fior profund de dor de eternitate”, un mod sublim de a-şi exprima gândurile şi sentimentele, dar cel mai mult – neliniştile provocate de întrebarea: „Vine sau nu vine; Mesia meteoric?”. În profunzimi poetice şi mediaţii filosofice, poetul se regăseşte, cu o nealterabilă siguranţă, în „Finalul poetic” al priorităţilor de-o viaţă, dar nu înainte de a trece prin incertitudinile „Finalului de vis”. Înduioşătoare sunt versurile consacrate mamei, tatălui, pătrunse de temeritate – mesajele către tânăra, cutezătoarea generaţie, cartea fiind dedicată copiilor săi, Speranţa şi Ştefan, precum şi „tuturor adolescenţilor români din teritoriile Patriei Mari cotropite barbar…”.
Nu e simplă, nu e pentru delectare şi relaxare poezia lui Mugur Andronic, ci o răstălmăcire a durerilor „un nou oftat prea sumbru şi lucid”. Dar tot ea ne inspiră speranţa că şi astăzi, şi mâine „Se naşte vlăstar din vlăstar de Ştefani,/ În Bucovina, Moldovei străveche vatră”.
MARIA TOACĂ,
Cernăuţi
Comentarii