În cartierul ANL de pe „1 Decembrie 1918” din Suceava

Prima stradă, botezată cu numele pictorului Șerban Rusu Arbore

 

Ca urmare a extinderii continue a intravilanului și construirii de noi locuințe private, municipiul reședință de județ va avea o nouă stradă. În ultima perioadă, în Suceava s-au ridicat mai multe imobile cărora trebuie să li se elibereze certificate de nomenclatură stradală, motiv pentru care aleșii locali au aprobat, în cadrul întrunirii ordinare de ieri, botezarea unei artere de acces amenajate în preajma acestora. Este vorba despre cea din noul cartier de pe Bulevardul „1 Decembrie”, din preajma Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă, prima stradă din cvartal, în lungime de 350 de metri, urmând a purta numele pictorului Șerban Rusu Arbore. În cartier se vor muta, zilele acestea, primii 80 de beneficiari de locuințe ANL, repartizarea altora similare, precum și a celor pentru chiriașii evacuați din casele naționalizate, urmând a se face în perioada care vine.
Artistul, decedat în 2004, s-a născut în 1926, în comuna Arbore, și a studiat desenul și pictura cu profesorii N. Dărăscu și Al. I. Steriadi. Din 1956, anul debutului, participă la mai multe expoziții de stat anuale, precum și la saloane republicane și municipale. Autorul figurează cu lucrări de pictură și grafică în muzee și colecții din țară și din străinătate. De asemenea, Șerban Rusu Arbore este prezent la expoziții de artă românească peste hotare: Cuba (1972), Chile (1973) și Bulgaria (1977). A publicat studii și articole critice despre operele artiștilor Petre Comănescu, Ion Frunzetti, Dan Grigorescu, Grigore Ionescu, Anatol Mîndrescu și alții.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI