Crai nou nr. 9093 din 2023-09-26
Juniorul Salcea, noul lider al campionatului
Stadioanele din judeţul Suceava au găzduit partidele etapei a V-a a Ligii a IV-a, la finele săptămânii precedente. În derbiul rundei, formaţia Juniorul Salcea a dispus cu 2-0 de Juniorul Suceava, păstrându-şi invincibilitatea în acest sezon. Meciul disputat pe terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv a fost decisCiteşte
Echipele sucevene, victorii pe linie
La finele săptămânii trecute, formaţiile de handbal sucevene au câştigat toate partidele din campionatele naţionale de juniori, atât la masculin, cât şi la feminin. După un start greşit, echipa feminină a LPS Suceava, pregătită de antrenorul Ilie Pâţu, a câştigat duelul cu LPS Piatra Neamţ cu 38-29. La junioare III,Citeşte
Greva de la Hollywood, aproape de final
> Scenariştii au ajuns la un acord provizoriu Scenariştii de la Hollywood anunţă că s-a ajuns la un acord „provizoriu” pentru a pune capăt grevei privind AI şi compensaţiile, potrivit Sky News. Sindicatul scenariştilor a anunţat că documentul trebuie să fie finalizat înainte ca echipa de negociere să voteze dacăCiteşte
Germania, Polonia şi Cehia discută despre posibila reintroducere a controalelor la frontieră
Germania discută cu Polonia şi Republica Cehă despre posibile „măsuri suplimentare ale poliţiei de frontieră”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al ministrului german de interne Nancy Faeser, relatează dpa. La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul german de interne a discutat cu privire la acest subiect cu ministrul ceh de interneCiteşte
Ucrainenii anunţă că au destructurat o reţea de spionaj a ruşilor
Serviciile de securitate ucrainene susţin că au destructurat o „reţea de spionaj” a ruşilor din Harkov, potrivit Sky News. Serviciul de securitate ucrainean (SBU) a făcut anunţul privind reţeaua de spionaj. „Infractorii colectau informaţii privind geolocalizarea fortificaţiilor şi rutele de deplasare a coloanelor de echipamente militare ale forţelor de apărare,Citeşte
Ne vorbesc Părinţii Bisericii
Omul cade în înşelare fie din lipsă de experienţă, fie din mândrie. Dacă este din lipsă de experienţă, Domnul ne va tămădui degrabă; dar dacă este din mândrie, sufletul va suferi multă vreme până când se va fi învăţat smerenia, şi atunci Domnul îl va tămădui. Cădem în amăgire când credem că suntemCiteşte
Evanghelia zilei
„Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doarCiteşte
Vindecarea şi speranţa celor bolnavi. Omul şi Biserica
Numai orbirea duhovnicească survenită prin practicarea unei vieţi vicioase, în afara cărărilor vieţii bisericeşti, conduce la întunecarea minţii omului şi înrobirea lui prin tot felul de păcate sufleteşti şi trupeşti, care sunt boli şi care îl aruncă pe om în nesimţire duhovnicească, iar trupul în diferite boli. Omul orbit sufleteşteCiteşte
Un tânăr arbitru din Fălticeni, al treilea admis la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti
David-Ioan Iftode este cunoscut în Fălticeni pentru rezultatele foarte bune la învăţătură, dar mai ales prin activitatea sportivă desfăşurată ca portar a echipelor de juniori şi a echipei de Liga a III-a „Şomuz” Fălticeni. Absolvent al Colegiului National „Nicu Gane” din Fălticeni, promoţia 2023, cu media generala de 9,94, DavidCiteşte





























Comentarii