Handbal masculin

CSU Suceava a început pregătirile de iarnă

Echipa de handbal masculin CSU Suceava a reluat pregătirile pentru partea a doua a acestui sezon competiţional. La primul antrenament sub comanda tehnicienilor Bogdan Şoldănescu, Iulian Andrei şi Răzvan Gavriloaia, în sala „Dumitru Bernicu”, au fost prezenţi 17 jucători.

CSU Suceava se află pe locul 9 în Liga Zimbrilor având 18 puncte, cu 7 mai mult decât următoarele două clasate Steaua şi Poli Timişoara. Primul meci oficial al anului 2024 pentru CSU Suceava va fi pe 3 februarie, acasă, cu U Cluj.

„Anul 2023 a fost un an bun pentru noi, ne-am îndeplinit obiectivul propus şi am avut şi un bonus, participarea la Final Four în Cupa României. Foarte bun a fost anul şi la nivelul juniorilor care au fost în top la toate categoriile de vârstă. L-am şi felicitat pe antrenorul Vasile Boca pentru performanţa realizată la naţionala de juniori.

Jucătorii noştri s-au prezentat zâmbind la primul antrenament, însă zâmbetul le va dispărea în curând pentru că pregătirea de iarnă este foarte dură şi până la începutul oficial al sezonului oficial mai avem doar o lună de zile. Este foarte important să începem bine anul şi sincer vorbind îmi doresc cinci victorii în această a doua parte a campionatului”, a declarat antrenorul principal al sucevenilor, Bogdan Şoldănescu.

„Vreau să revin la forma mea de dinainte de accidentare. Formăm o echipă sudată aici la Suceava şi sper să ne îndeplinim obiectivul propus pentru acest sezon competiţional”, a fost de părere „tunarul” Adrian Tîrzioru.

„Mi-aş dori foarte mult să reuşim să ne clasăm în primele opt, dar dacă nu vom putea nu-i bai pentru că este greu să izbuteşti dintr-un foc tot ce-ţi propui. Mă simt bine, deşi cu greu reuşesc să găsesc motivaţie după atâţia ani de cantonamente, dar nu renunţ pentru că vreau să-mi mai ajut coechipierii”, a menţionat golgheterul formaţiei CSU Suceava, Răzvan Gavriloaia.

În primele două meciuri amicale ale acestui an, universitarii suceveni vor înfrunta Motor Zaporojie, cea mai valoroasă echipă ucraineană din ultimul deceniu şi o prezenţă constantă în grupele Ligii Campionilor. Ambele jocuri se vor disputa la Suceava, vineri, 19 ianuarie, de la ora 17:30, şi sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 11:30.

De la startul ofensivei militare a Rusiei în Ucraina, Motor Zaporojie îşi dispută meciurile de pe teren propriu în Germania, la Dusseldorf. În prima jumătate a anului trecut, gruparea ucraineană a jucat în eşalonul secund din Germania, clasându-se pe locul 17 din 20 de echipe. Din toamnă, Motor a reluat meciurile din Superliga Ucrainei, acolo unde este lider cu punctaj maxim după 14 etape. În actualul sezon al cupelor europene, gruparea antrenată de Mykola Stepanets a fost eliminată în turul 3 al EHF European Cup de islandezii de la Valur Reykjavik.

Pe lângă amicalele cu Motor Zaporojie, CSU Suceava va mai juca un meci de pregătire cu CSM Bacău, în deplasare, miercuri, 24 ianuarie, de la ora 17:30, plus un meci cu echipa de tineret.

Liga Zimbrilor se va relua în primul weekend din luna februarie, cu meciurile etapei a 15-a, atunci când CSU Suceava va primi vizita Universităţii Cluj. Gruparea suceveană începe anul pe locul 9, la egalitate de puncte cu ocupanta locului 8, CSM Bacău.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI