Formaţia rock germană Scorpions va susţine un concert pe stadionul Beşiktaş din Istanbul la data de 24 iunie, au anunţat organizatorii citaţi de agenţia Anadolu.
Solistul Klaus Meine şi chitaristul Matthias Jabs au vorbit cu presa turcă înaintea concertului din capitala Turciei. Meine a declarat că trupa nu a fost niciodată implicată politic de-a lungul carierei sale de 60 de ani. „Vrem ca oamenii să cânte împreună, nu să tragă unii în alţii. Întotdeauna a fost vorba despre iubire, pace şi rock and roll”, a spus el, adăugând că muzica uneşte oamenii.
Meine, care a compus piesa „Wind of Change”, considerată pe scară largă una dintre cele mai semnificative melodii pentru pace, a declarat că, în pofida războaielor şi a conflictelor actuale, oamenii nu ar trebui să renunţe să spere la o lume mai bună.
Jabs a declarat că Scorpions continuă să compună muzică nouă. „Ne-am dedicat viaţa, tot ce avem, muzicii. N-am făcut niciodată compromisuri pentru nimic. E o pasiune dusă până la capăt. O să încetăm să mai facem muzică în ziua în care o să murim. Până atunci, nu există pensionare”, a spus el.
Vorbind despre planurile de viitor, Jabs a spus că membrii formaţiei lucrează la piese noi, pe care vor să le lanseze. „Poate că nu va fi un album complet, dar avem idei şi piese noi la care lucrăm”, a declarat el.
Matthias Jabs a promis, de asemenea, o experienţă diferită pentru fanii din Istanbul. „Fanii noştri vor asculta câteva piese pe care nu le-au auzit la concertul anterior din Istanbul. Mai avem şi alte surprize. Acest concert va fi foarte diferit de celelalte spectacole ale noastre din Istanbul”, a spus muzicianul.
























Comentarii