Sirius, din constelaţia Orion, străluceşte cel mai puternic la începutul lunii August. Arată punctul de mijloc între solstiţiul de vară şi echinocţiul de toamnă. Apariţia lui Sirius pe cer indică începutul răcirii vremii şi începutul toamnei astronomice.
Steaua Polară indică întotdeauna nordul şi este singura stea pe care rotirea firmamentului de-a lungul anului nu o face să se mişte. Este o stea fixă în jurul căreia constelaţiile se mişcă, după cum este vară sau iarnă.
Calea Lactee sau Drumul Robilor, o aglomerare de stele, de la vest la est, este un drum pe cerul nopţii care te îndrumă spre răsărit sau apus.
Ridicarea la orizont a constelaţiilor şi coborârea lor la orizont coincide cu trecerea anotimpurilor. Nu toate adunările de stele au acest rol, dar Leul este constelaţia la apogeu în mijlocul verii, Vărsătorul, la mijlocul iernii, Balanţa la echinocţiul de toamnă, iar Berbecul, la cel de primăvară.
Civilizaţii vechi nu calculau anul şi vremea după Lună sau după Soare, ci după stele, după cerul înstelat al nopţii.
Pentru unele popoare de demult, o stea pe cer era chiar punctul de calcul al anilor şi epocilor, o stea sau o planetă – stea mişcătoare – reprezenta cel mai important punct de pe cer.
Ceea ce considerăm, poate din naivitatea modernilor despre credinţele celor vechi, a fi calcule astrologice, sunt calcule astronomice, bazate pe unele constelaţii şi planete.
Cronologia, disciplina calculării timpului şi a corelării calendarelor astronomic, lunar şi solar, era, poate, îndeletnicirea de căpătâi a oamenilor din acele civilizaţii care au ridicat cercuri de pietre, de monoliţi sau dolmene.
Trăim după lumina solară, după fazele lunii, după mişcarea stelelor pe cer, mai aproape de cosmos decât credem.
NIADI CERNICA
Comentarii