Secţia de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc a demarat lucrările de montare a barierelor de protecţie pe DN 18, în cadrul proiectului de punere în siguranţă a sectorului de drum situat pe raza localităţii Ciocăneşti.
Lucrările se desfăşoară pe segmentul cuprins între km 205+500 şi km 205+760.
Acestea vizează creşterea nivelului de siguranţă rutieră prin instalarea de noi sisteme de protecţie pe marginea drumului.
În zonă a fost instituită semnalizarea temporară de avertizare şi deviere a traficului. Şoferii care tranzitează sectorul respectiv sunt rugaţi să circule cu atenţie sporită, să respecte semnalizarea rutieră temporară şi să reducă viteza.
Secţia de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc mulţumeşte participanţilor la trafic pentru înţelegere şi recomandă prudenţă maximă pe toată durata executării lucrărilor, pentru siguranţa tuturor. (N.B.)
























Comentarii