Uniunea Europeană ar putea avea nevoie de ani pentru a gestiona efectele războiului din Orientul Mijlociu, a avertizat ieri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Au trecut exact două luni de la izbucnirea noului război din Orientul Mijlociu, iar după săptămâni de violenţe asistăm, în sfârşit, la o acalmie. Ne dorim cu toţii ca încetarea focului din Iran şi din Liban să se menţină, obiectivul final fiind restabilirea păcii şi a stabilităţii prin mijloace diplomatice”, a declarat Ursula von der Leyen, într-un discurs susţinut în Parlamentul European, la Strasbourg.
Europa se confruntă cu presiuni majore asupra pieţei energiei şi a lanţurilor de aprovizionare, în contextul blocării Strâmtorii Ormuz, o rută esenţială pentru transportul comercial global, în contextul conflictului dintre SUA şi Israel, pe de o parte, şi Iranul, pe de altă parte. Creşterea preţurilor la petrol şi gaze alimentează temeri privind penurii de produse esenţiale, precum combustibilul pentru aviaţie şi îngrăşămintele.
„Există însă şi o realitate dură cu care trebuie să ne confruntăm cu toţii: consecinţele acestui conflict se pot resimţi luni sau chiar ani de zile. De aceea, energia a fost în fruntea agendei reuniunii informale a Consiliului European. Aceasta este a doua criză majoră a energiei într-un interval scurt de patru ani. Lecţia ar trebui să fie clară pentru toţi: într-o lume turbulentă ca a noastră, pur şi simplu nu ne putem permite să depindem excesiv de energia importată”, a subliniat Ursula von der Leyen.
Şefa Comisiei Europene a prezentat şi impactul financiar al conflictului din Orientul Mijlociu.
„În doar 60 de zile de conflict, factura noastră pentru importurile de combustibili fosili a crescut cu peste 27 de miliarde de euro, fără a obţine nici măcar o moleculă de energie suplimentară. Aşadar, calea de urmat este evidentă: trebuie să reducem dependenţa de combustibilii fosili importaţi şi să stimulăm aprovizionarea cu energie produsă la nivel local, accesibilă şi curată”, a declarat aceasta.



























Comentarii