Au început lucrările de asfaltare pe noul drum de legătură spre Aeroportul Suceava

Lucrările de modernizare a noului drum de legătură spre Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava au intrat într-o nouă etapă importantă. În aceste zile a început turnarea primului strat de asfalt, din cele trei prevăzute în proiect.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a anunţat că structura de bază şi podeţele peste drumurile laterale sunt deja finalizate, iar în ultimele săptămâni s-a lucrat intens la platforma sensului giratoriu din zona aeroportului.

„Noul drum de legătură spre aeroportul de la Salcea prinde contur. Termenul contractual de finalizare este martie 2027, însă există şanse reale ca lucrările să fie terminate încă din acest an” a declarat preşedintele Gheorghe Şoldan.

Noul drum va avea o lungime de aproape 5 kilometri şi reprezintă o investiţie de 23,77 milioane de lei (cu TVA), finanţată integral din bugetul Consiliului Judeţean Suceava.

Acesta va asigura o legătură directă între DJ 208T (zona Burdujeni – strada Plevnei), Aeroportul „Ştefan cel Mare”, autostrada A7 (Paşcani – Suceava), DJ 290A, parcarea aeroportului şi Centrul Economic Bucovina, constituind o rută alternativă de acces spre aeroport, complementară traseului actual din DN 29 (E58) prin DJ 290A.

Ni s-a precizat că proiectul va fluidiza semnificativ traficul în zonă şi va contribui la creşterea accesibilităţii şi atractivităţii Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava, susţinând dezvoltarea economică a întregului judeţ. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI