L.D.CLEMENT
În fabula sa, autorul, Alecu Donici, narează în versuri despre (în ordinea aceasta:) un rac, o broască şi o ştiucă. Într-o zi acestea şi-au pus în minte să se înhame la o treabă împreună. Au vrut să care un sac de pe mal tocmai în fundul iazului. Deşi se înţelege din natură că, prin natura lor, racul nu-i ca broasca, broasca nu-i ca ştiuca, ştiuca nu-i ca racul. Aşadar, domnule preşedinte, unul dând îndărăt, alta săltând iar alta izbindu-se, n-au izbutit să scufunde sacul acela, a rămas sacul aşa cum era, acolo unde era. Aflând toate acestea, domnule preşedinte, urmărind filmul acţiunii de anul trecut până azi, la rândul meu (un peşte mic care se teme să c-ar avea neşansa să fie halit de peştele cel mare) nu ştiu cine-i vinovat că sacul… Dacă ştiţi Dvs., vă rog frumos să-mi spuneţi şi mie! În fabula sa, autorul, Alecu Donici, zice la sfârşit de fabulă – deoarece fabula îl obligă să tragă o concluzie – cum că aşa se întâmplă şi în cazul oamenilor: „Când în obşte nu-i unire / Nicio treabă nu se face / Cu izbândă şi cu pace”. Dar, domnule preşedinte, autorul (fabulei!) e din secolul al XIX-lea. Ce dacă un M. Eminescu (poet şi ziarist de epocă) i-a zis „cuib de-nţelepciune”? Donici avea şcoală de Sankt Petersburg!
Domnule preşedinte, în calitate de peşte mic, vă mai întreb ceva: Dacă coaliţia conjuncturală a iazului a rămas cu sacul (plin cu grâu?) pe mal, înseamnă că l-a abandonat furnicilor?!
Comentarii