Revenirea lui Trump în poziţia de preşedinte al SUA şi, implicit, „cel mai puternic om al planetei” (discutabil…) m-a determinat să abordez un subiect vechi cât istoria omenirii, dar mereu „la modă”. „Pot schimba liderii lumea?” Pentru cei pasionaţi de istorie (şi politică, ca parte a ei), subiectul este savuros şi generator de păreri diferite, dar şi de dezbateri cu o mulţime de argumente şi exemple din trecut. Trebuie să pornim de la o realitate de necontestat (poate doar de istoricii proletcultişti), respectiv faptul că personalităţile au avut (şi au) un rol determinant în viaţa planetei sub toate aspectele. Consider că pot fi consideraţi bujia care emite scânteile care pun în mişcare motorul social. Sună ca o consideraţie într-un atelier auto, dar alta nu mi-a trecut prin cap…
Istoria a consemnat lideri care au fost consideraţi de la trimişii zeilor, urmaşii dinastiilor destinate conducerii eterne a statelor până la dictatori (sau „tătuci”), care au „confiscat” naţiunile în numele unor ideologii extremiste sau în urma unor lovituri de stat (palat). În majoritatea cazurilor, cei mai cunoscuţi conducători ai lumii nu au fost nişte personalităţi pozitive! Din păcate, în „lumina reflectoarelor” istoriei, cei care au avut o contribuţie deosebită pe plan economic, administrativ, diplomatic, cultural sau tehnologic sunt mai palid prezenţi…
Extinderea democraţiei a redus substanţial rolul liderilor, care a devenit, în primul rând, reprezentativ (în cazul monarhiilor moderne sau al republicilor parlamentare). Situaţia este total diferită în cazul dictaturilor unde „conducătorul iubit” subjugă propria naţiune, dar are un rol profund negativ pe plan extern, ajungând până la a declanşa conflicte militare în nebunia sa. Trebuie ca democraţiile să se manifeste diferit în „vreme de război”? Cred că DA, însă doar până la revenirea normalităţii democratice. Iar această manifestare diferită trebuie să se limiteze la reacţii rigide (aici se justifică ordonanţele de urgenţă!), decizii în activitatea economică a firmelor private (mergând până la rechiziţii sau naţionalizări în „interes public”) sau emiterea de „comenzi de stat” prin „proceduri simplificate” (fără toate avizele uzuale pentru operativităţi).
Pentru că funcţionăm ca o democraţie şi sper să continuăm în acelaşi mod, trebuie să fim foarte atenţi când „punem între paranteze” libertăţile cetăţeneşti în perioade de criză, pentru un plus de siguranţă. Să nu ajungem să ne „păstrăm părul (coafura), dar să ne pierdem capul”, deoarece cântecul sirenelor din Est (nu cel al lui Vasile Roaită!) sună tot mai insistent.
Dacă ne raportăm strict la momentul actual, trebuie să remarcăm o creştere fără precedent a rolului profund NEFAST al liderilor din ţările cu regimuri autoritare (Rusia, China, Iran, Coreea de Nord), recurgerea la represiune internă şi agresiune externă şi promovarea războiului generalizat pe aproape întreaga planetă. Politica de expansiune la care recurg dictatorii vizează atât vecinii (Ucraina, Georgia, Moldova în cazul Rusiei sau Taiwan şi insulele din Marea Chinei de Sud în cazul regimului de la Beijing!), recurgând la forţa militară sau la ameninţarea cu forţa. Este celebră avertizarea unui diplomat (câtă diplomaţie!?) în întâlnirea cu un reprezentant al unei ţări slab dezvoltate: „Veniţi cu noi! Nu vă putem ajuta, dar vă putem face mult rău”! Perfect adevărat şi pentru noi, dacă citim istoria naţională… Nu cea scrisă de ei. Care „putinist” de pe meleagurile noastre (sau partid) îi va cere lui Putin Tezaurul? Bătând cu pumnul în masă şi refuzând „ceaiul” oferit…
Sunt „tătuci” în intenţii şi în ţările democratice, unii au ajuns la „butoane” (Trump!), dar regimurile democratice le-au instituit limite de manifestare. Situaţia este mai grea în cazul ţărilor cu democraţie „în devenire”, unde acei lideri „salvatori ai patriei”, suveranişti şi patrioţi sunt greu de contracarat de autorităţi prea „timide”! Recunoaşteţi România în acest caz? Eu, DA. O garanţie a faptului că nu vom „aluneca” în capcana liderilor autoritari este că, totuşi, facem parte din cele mai puternice alianţe politico-economico-militare.
DAN STRUTINSCHI
Comentarii