Peste 5.600 de imobile din comuna Satu Mare, intabulate prin programul de cadastru gratuit

> Rezultatele lucrărilor de cadastru general, afişate pe 15 aprilie

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Suceava a anunţat recent că a finalizat măsurătorile în comuna Satu Mare pentru înregistrarea sistematică a proprietăţilor. În total, au fost identificate şi măsurate 5.615 de imobile, cu o suprafaţă totală de 2.405 ha.

Rezultatele lucrărilor de cadastru general vor fi afişate public începând cu data de 15 aprilie, atât la sediul Primăriei Comunei Satu Mare, cât şi pe pagina web a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Persoanele interesate au la dispoziţie 60 de zile (până pe 13 iunie) pentru a depune contestaţii sau cereri de rectificare.

Am fost informaţi că lucrările s-au desfăşurat în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) şi au fost gratuite pentru cetăţeni, fiind finanţate din fonduri europene nerambursabile prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021-2027.

În judeţul Suceava, din totalul de 114 de unităţi administrativ-teritoriale, au fost cadastrate integral nouă comune: Moara, Mănăstirea Humorului, Pojorâta, Poiana Stampei, Iacobeni, Sadova, Suceviţa, Drăgoieşti şi Vama. În alte 97 de localităţi se desfăşoară în prezent lucrări de înregistrare sistematică, atât la nivel de UAT, cât şi pe sectoare cadastrale.

Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară are ca obiectiv înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri şi construcţii) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, oferind garanţii solide pentru protejarea dreptului de proprietate.

Cererile de rectificare sau contestaţiile pot fi depuse la locul afişării, pe adresa de e-mail a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava ([email protected]), prin poştă, curier sau prin mijloace electronice (cu semnătură electronică calificată). (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI