Eveniment tradiţional organizat de Uniunea Polonezilor din România, la Soloneţu Nou

Uniunea Polonezilor din România invită comunitatea locală să participe la evenimentul „Împărţirea cu Oul Sfinţit”, organizat cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, una dintre cele mai importante momente ale creştinătăţii.

Manifestarea va avea loc luni, 13 aprilie, în localitatea Soloneţu Nou, şi va debuta la ora 11:00 cu Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica „Coborârea Duhului Sfânt”. Programul va continua, de la ora 12:30, la Dom Polski, unde va avea loc binecuvântarea simbolică a alimentelor, urmată de tradiţionala împărţire a oului sfinţit.

Evenimentul îşi propune să aducă împreună membrii comunităţii, într-o atmosferă de bucurie, lumină şi solidaritate, specifică Sărbătorilor Pascale.

Organizatorii transmit tuturor participanţilor urări de sărbători binecuvântate şi îi aşteaptă în număr cât mai mare la această manifestare tradiţională. (A.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI