După cererea Prefecturii, primarul Vasile Rîmbu şi secretarul general Alexandru Moldovan au apărat nivelul taxelor şi impozitelor locale:

Nu puteam anticipa ordonanţele din martie

În şedinţa CL de ieri, primarul Vasile Rîmbu şi secretarul general al municipiului Suceava, Alexandru Moldovan, au răspuns adresei Instituţiei Prefectului privind reanalizarea hotărârilor de aprobare a taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2026, precum şi a taxei de salubrizare.
Secretarul general Alexandru Moldovan a precizat că toate hotărârile au fost adoptate în strictă concordanţă cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv (decembrie 2025). El a subliniat că Prefectura invocă respectarea Circularei 3631 din 2 martie 2026, emisă în urma adoptării ordonanţelor de urgenţă nr. 7, 8 şi 9 din 2026.
„Noi, fără a avea capacitatea extinsă a Instituţiei Prefectului de a previziona ce acte vor fi adoptate de Guvernul României, am fundamentat taxele în mod corect, respectând procedura de transparenţă decizională şi termenele legale” a declarat Alexandru Moldovan.
Secretarul general a făcut o paranteză importantă privind taxa de salubrizare, amintind că municipiul reşedinţă de judeţ are, prin contractul de finanţare şi prin prevederile Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), posibilitatea legală de a-şi fundamenta propria taxă, spre deosebire de celelalte 113 localităţi din judeţ.
Secretarul general a precizat că taxele locale au fost stabilite la nivelul minim prevăzut de lege, iar orice majorare ar duce la ieşirea din cadrul legal impus de Codul de procedură fiscală.
Primarul Vasile Rîmbu a completat: „Nu am avut putere de anticipaţie să ştim ce va emite guvernul în martie. Noi am emis hotărârile în decembrie. De la bun început am fost de acord şi am aprobat practicarea la minim a impozitelor şi taxelor locale. Deci nu mai aveam ce face în plus”.
Primarul a subliniat că Suceava a ales varianta mai protectivă pentru contribuabili.
Atât primarul, cât şi secretarul general au anunţat că Primăria Suceava va transmite către Prefectură un răspuns argumentat, punct cu punct, prin care demonstrează legalitatea şi respectarea tuturor procedurilor, inclusiv a principiilor transparenţei decizionale.Guvernul a adoptat în februarie 2026 o ordonanţă de urgenţă (OUG 7/2026) care reduce taxele locale, vizând în special clădirile vechi şi persoanele cu dizabilităţi. Impozitul pe clădiri de peste 50 de ani scade cu 15-25%, iar persoanele cu handicap grav/accentuat beneficiază de reduceri de 25-50% la impozitul pe locuinţă, teren şi un mijloc de transport. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI