Continuă restaurarea Cetăţii de Scaun a Sucevei

> Cisterna medievală va fi pusă în valoare şi integrată în circuitul turistic

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a efectuat o vizită de lucru la Cetatea de Scaun a Sucevei, cel mai vizitat obiectiv turistic al judeţului, pentru a verifica stadiul lucrărilor de restaurare şi punere în valoare a cisternei medievale.

Alături de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Robu, şi de directorul Muzeului Naţional al Bucovinei, Emil Ursu, preşedintele CJ a inspectat şantierul aflat în plină desfăşurare. Lucrările vizează în primul rând eliminarea infiltraţiilor de apă care ameninţau structura fortăreţei medievale.

 „Am intervenit la timp şi am salvat cetatea” a precizat Gheorghe Şoldan.

Vizita a inclus şi şantierul arheologic al cisternei medievale, descoperită iniţial în 1952 în curtea interioară a cetăţii. Cercetările au ajuns deja la adâncimea de -6,5 metri. Pentru a elimina orice risc de prăbuşire şi pentru a stabili cu precizie adâncimea reală a construcţiei, investigaţiile vor continua prin foraj mecanic şi prelevarea de carote.

Potrivit comunicatului de presă transmis de preşedintele CJ Gheorghe Şoldan, cisterna – „element esenţial care a asigurat apa necesară apărătorilor şi a contribuit decisiv la rezistenţa cetăţii în timpul asediilor” – va fi, în sfârşit, valorificată turistic. Obiectivul va fi iluminat din interior şi acoperit cu sticlă, astfel încât să poată fi integrat în siguranţă în circuitul de vizitare al Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Lucrările de restaurare şi punere în valoare a cisternei fac parte din amplul proiect de reabilitare a întregului ansamblu medieval, unul dintre principalele puncte de atracţie turistică ale judeţului Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI