„Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri…”
(Memento mori)
În ziua de 28 ianuarie 2026, când încă nu se epuizase efervescenţa prilejuită de omagierea spiritului eminescian şi, implicit, de Ziua Culturii Naţionale, Profesorul Gheorghiţă Geană a prezentat în cadrul Institutului de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române o amplă comunicare cu titlul „Din nou despre inepuizabilul Eminescu”. Prin sugestia unei reveniri, autorul a ţinut să facă legătura cu manifestarea de anul trecut, când tot domnia sa (şi tot în luna ianuarie) a vorbit despre „Inepuizabilul Eminescu”. Dacă în rostirea anterioară ideea de „inepuizabilitate” era argumentată prin disponibilitatea personalităţii şi a operei eminesciene de a se releva la fiecare abordare prin noi şi noi aspecte şi idei, de data aceasta argumentarea s-a cristalizat în jurul câtorva recente apariţii editoriale, prea puţin ajunse în percepţia publică.
Un prim exemplu: cartea semnată de Elena Condrei Arheul eminescian la Cernăuţi. Interviuricu acad. Vasile Tărâţeanu, apărută la Editura Geea din Botoşani (2017); cu ajutorul interlocutorului său poet şi membru de onoare al Academiei Române autoarea reconstituie experienţa formativă trăită de Eminescu în Bucovina lui Aron Pumnul. În continuare, ideea de „arheu eminescian” intră în deplină rezonanţă cu simbolicul titlu al unei alte scrieri remarcabile: Veşnic adăpost al fiinţei noastre o antologie din articolele scriitoarei cernăuţene Maria Toacă (Cernivţi / Cernăuţi, Editura Misto, 2022). Aceste două cărţi transmit un mesaj tulburător dinspre o lume rămasă în afara Ţării, o lume în care identitatea românească e pusă la grea încercare, astfel încât Eminescu, în ipostaza de genius loci, a devenit garantul demnităţii naţionale pentru românii din Cernăuţi şi Chişinău până la cei deportaţi în Siberia.
Binevenită a fost, apoi, prezentarea unui cutezător proiect de traducere în limba engleză a întregii creaţii poetice eminesciene; misiunea de a folosi această lingua franca a epocii noastre spre a răspândi în lume focul viu al spiritului eminescian şi-a asumat-o o temeinică anglistă, Diana Cârligeanu, care, sub pseudonimul K.V. Twain, a editat (cu introducere, comentarii, cronologie şi bibliografie) deja două volume inaugurale din proiect: Sonete / Sonnets şi Memento mori, ambele tipărite la aceeaşi editură, Eikon, şi în acelaşi an, 2025 (a se vedea fotografia).
În fine, ultima tipăritură supusă atenţiei a fost albumul Monumentele Mihai Eminescu, semnat de cărturarii bănăţeni Gheorghe Jurma şi Erwin Josef Ţigla şi beneficiind de lumina tiparului la Editura Banatul Montan din Reşiţa (2018); în cele 144 pagini, albumul conţine imagini ale reprezentării Poetului prin statui, busturi, sau plăci comemorative, mai vechi şi mai noi, de pe cuprinsul întregii ţări, dar şi din afara graniţelor şi nu doar din Cernăuţi ori Chişinău, ci şi din Odesa, Voivodina, Budapesta, Viena, München, locuri pe unde cei doi autori au putut călători spre a preleva direct fotografiile necesare. O asemenea răspândire a spiritului eminescian chiar mult dincolo de hotarele ţării (pe meridianele italiene, franceze, americane, canadiene) poartă în sine o semnificaţie majoră; acum câţiva ani, cu incitanta sa intuiţie, cărturarul cu stil care a fost Dan Hăulică observa că mereu actualul Eminescu este „un totdeauna al lumii româneşti”; în fond, ideea „inepuizabilităţii” se înscrie pe aceeaşi traiectorie temporală. Argumentul? scrierile aci prezentate. Una dintre acestea însă cea privind răspândirea spiritului eminescian (prin mijlocirea monumentelor) adaugă o perspectivă nouă, spaţială, evidenţiată de Profesorul Geană în încheierea rostirii sale, anume: „Eminescu este, deopotrivă, şi un pretutindenea al lumii româneşti.”
Institutul de Antropologie „F. I. Rainer” al Academiei Române, 28 ianuarie 2026, Facebook
Comentarii