Mereu al nostru, mereu aproape, mereu neuitat…

E vorba sigur acum, de marele poet basarabean, neuitatul şi regretatul Grigore Vieru.
După o suită de manifestări omagiale dedicate acestui mare fiu al neamului românesc, organizate la liceul românesc din satul Cupca, comuna Suceveni – recitaluri poetice, expoziţii de carte, ziare, reviste, portrete, lapbookuri, videoclipuri, desene, gazete de perete etc. – iată că, în sâmbăta de 14 februarie, am organizat şi în satul meu de baştină, Pătrăuţii de Jos, fostul judeţ Storojineţ, o manifestare dedicată memoriei poetului nostru drag.

Ne-am adunat la căminul cultural din localitate, unde la invitaţia doamnelor Larisa Popescu-Chedic şi Natalia Balan, conducătoarele acestei instituţii culturale, am organizat o întâlnire cu membri cercului literar „Lira” ce activează de mai mulţi ani aici, pe lângă ansamblul de dansuri „Mugurel”. Mai întâi am amenajat o mică expoziţie cu cărţi dedicate copiilor, cu portrete şi articole decupate de prin ziare de şi despre Grigore Vieru.

Trei membre active ale cercului amintit – Maria Vasca, Nicoleta Burla şi Maria Pojoga –, eleve ale liceului românesc din localitate, au citit versurile poetului „Casa părinţească”, „În limba ta”, „Reaprindeţi candela”. Personal am vorbit pe scurt în faţa tuturor celor prezenţi (au fost mai mulţi copii din ansamblul „Mugurel”), despre viaţa şi activitatea literară a acestui mare fiu al Basarabiei.

Viaţa şi creaţia acest vrednic fiu al neamului nostru merită şi trebuie cunoscută de toţi. I-am îndemnat pe copii să-i citească versurile.
Grigore Vieru a fost poetul mamei şi al copiilor, al plaiului şi al neamului, al naturii şi veşniciei. Alături de marii poeţi ai lumii, se înscrie cu cinste şi numele regretatului şi neuitatului Grigore Vieru.

(ELEONORA SCHIPOR, profesoară, scriitoare, reg. Cernăuţi)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI