Un bărbat de 35 de ani, din judeţul Botoşani, a ajuns la UPU a Spitalului Suceava după ce, în stare avansată de ebrietate, s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul de ciment în timpul legitimării de către poliţiştii Secţiei Burdujeni.
Incidentul a avut loc luni, 8 decembrie, în jurul orei 10:00, pe casa scării unui bloc de pe Calea Unirii nr. 84. Locatarii au sunat la 112, reclamând că un individ beat ameninţă şi înjură…
La sosirea echipajului, bărbatul a fost scos în faţa blocului şi aşezat pe o bancă. În momentul în care poliţiştii au încercat să-l legitimeze, el s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se puternic la ochiul stâng.
Aflăm că, devenit extrem de agitat, a continuat să adreseze injurii, motiv pentru care a fost condus la sediul Secţiei Burdujeni. Acolo i s-a solicitat ambulanţa; a fost transportat la UPU pentru îngrijiri.
Bărbatul a declarat ulterior că nu a fost victima niciunei infracţiuni şi a refuzat să depună plângere.
Poliţia a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările urmând să stabilească circumstanţele exacte. (N.B.)
În timp ce era legitimat de poliţişti
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii