In memoriam magistri Constantin Târziu

(29 iunie 1949 – 2 septembrie 2025)
Dispariţia profesorului Constantin Târziu lasă în urmă o linişte asurzitoare, din aceea pe care o simţi doar atunci când se stinge un om care a ştiut să lumineze vieţi, să aprindă curiozităţi şi să aşeze în cuvinte ceea ce alţii abia îndrăznesc să gândească. Absolvent al Universităţii din Bucureşti, promoţia 1980, el a slujit istoria în şcolile din Horodniceni şi Mihăeşti, ca profesor şi director, şi şi-a pus amprenta asupra comunităţii chiar şi în scurta perioadă în care a fost primar al Horodnicenilor. A fost un dascăl cu vocaţie, un povestitor înnăscut şi un spirit profund legat de rădăcinile locului.
Alături de oamenii de cultură ai zonei, a pus bazele Societăţii de Sfat şi Citire „Vasile Todicescu” (2003), gândită ca un liant între generaţii, pentru ca tinerii să cunoască istoria locului de baştină. Pentru întreaga sa activitate a fost distins cu titlul de cetăţean de onoare al comunei Horodniceni (2021), cu Premiul special al Juriului Societăţii Scriitorilor Bucovineni (2024), iar numele său se află, pe drept, printre personalităţile nemurite în Enciclopedia Bucovinei (2018).
Ca scriitor, Constantin Târziu a fost o prezenţă constantă în paginile cotidianului Crai nou, încântându-i pe cititori prin articolele sale în care istoria curgea firesc, cu farmec, fără pedanterii inutile.
În cărţile sale, fie că vorbea despre oameni deosebiţi din Horodniceni şi Măzănăeşti, pe care i-a cunoscut personal, fie că evoca figuri istorice, Constantin Târziu cucerea cititorii prin stilul său limpede, accesibil, plin de ritm. Amintim aici: Oameni de seamă din Horodnicenii Sucevei (2011), Convieţuiri în Horodnicenii Sucevei (2012), Prinţesa Maria Cantacuzino din Horodnicenii Sucevei (2014), Amintiri, Meditaţii, Atitudini… (2015), Oameni, locuri, fapte şi întâmplări (2015), Viaţa între falii (2016), Tradiţii ostăşeşti din Horodnicenii Sucevei (2017), Destine (2018), Adunate într-o carte (2019), Aduceri aminte (2020), Reflecţii (2021), Gânduri (2022), …Avem încă multe de învăţat! (2023). Constantin Târziu a excelat în portretizarea oamenilor simpli, a căror viaţă, adesea modestă, a fost totuşi plină de sens, dramatism, umor şi tărie. Prin ei, Constantin Târziu a arătat că istoria mare nu există fără istoria mică, aceea a fiecărui suflet care lasă o urmă. De la moşul Ambrozie Apopei, combatant pe trei fronturi, până la Baba Munteanului, păstrătoarea miturilor şi descântecelor, galeria de personaje adunată de el este un muzeu viu, în care cititorul păşeşte cu emoţie şi recunoştinţă.
Profesorul Târziu nu a idealizat, nu a înfrumuseţat şi nu a ascuns. A lăsat cuvintele să respire adevărul aşa cum era: dulce, amar, luminos sau dureros. A vorbit despre război, despre supravieţuire, despre suflete frânte şi destine reînnodate, dar şi despre normalitate, despre frumuseţea gesturilor fireşti pe care le poate face un intelectual atunci când nu-l apasă istoria.
Astăzi, când îl evocăm, rămâne în faţa noastră chipul unui om care a iubit meleagurile natale cu o statornicie rară. Un om pentru care istoria nu era doar profesie, ci o responsabilitate morală. Un om care a ştiut să lase în urmă un muzeu şcolar valoros, cărţi care se citesc cu sufletul la gură şi oameni care, datorită lui, nu vor fi uitaţi.
Profesorul Constantin Târziu n-a vorbit niciodată „peste” cititorii săi, ci mereu „către” ei. De aceea, şi după plecarea sa, glasul lui mai răsună în pagini: cald, limpede, onest. Şi ne aminteşte tuturor că, într-adevăr, avem încă multe de învăţat!
ALIS NICULICĂ