Deputatul AUR de Suceava Negrea Petru-Gabriel a susţinut în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică prin care a adus în atenţia Guvernului şi a Parlamentului situaţia critică a infrastructurii din judeţul Suceava şi din întreaga regiune Nord-Est, atrăgând atenţia asupra întârzierilor nejustificate în implementarea proiectelor majore de transport.
„De ani de zile se vorbeşte despre echilibru regional, dar nordul ţării rămâne în afara acestor priorităţi. Lipsa infrastructurii rutiere moderne limitează investiţiile, frânează turismul şi afectează viaţa de zi cu zi a oamenilor. Autostrada A7, tronsonul Paşcani – Suceava – Siret, a devenit simbolul modului în care Moldova este lăsată să aştepte la marginea dezvoltării” a declarat deputatul Negrea.
Parlamentarul a subliniat că situaţia se repetă şi în cazul variantei ocolitoare a oraşului Gura Humorului, o lucrare esenţială pentru mobilitatea Bucovinei şi pentru fluidizarea traficului pe axa Suceava – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei.
„De ani de zile se fac studii, se dau asigurări şi se reiau procedurile, dar proiectul rămâne blocat. În locul unei decizii concrete, Guvernul amână în mod nejustificat aprobarea indicatorilor tehnico-economici, invocând costuri prea mari, deşi valoarea a fost deja mult redusă faţă de varianta iniţială” a explicat deputatul.
El a cerut confirmarea oficială a finanţării pentru tronsonul Paşcani – Suceava – Siret, aprobarea urgentă a indicatorilor tehnico-economici pentru varianta ocolitoare Gura Humorului şi iniţierea unui program multianual de reabilitare a drumurilor naţionale DN 17 şi DN 17B, cu raportare publică periodică a progresului lucrărilor.
„Toate aceste întârzieri descriu aceeaşi realitate: o regiune cu potenţial uriaş, blocată de birocraţie şi indecizie. Dezvoltarea judeţului Suceava depinde direct de investiţiile în infrastructură, iar integrarea nord-estului ţării în reţelele moderne de transport trebuie tratată ca o prioritate naţională, nu ca o promisiune reînnoită la fiecare campanie electorală” a subliniat Negrea Petru-Gabriel.
Prin această intervenţie, deputatul AUR a adus din nou în atenţia autorităţilor centrale nevoia urgentă de investiţii în infrastructura Bucovinei, subliniind că dezvoltarea echilibrată a României nu poate fi realizată fără includerea regiunii Nord-Est în planurile strategice de transport. (N.B.)


























Comentarii