Acuzat de ultraj grav pentru ameninţări cu violenţa şi hărţuire online asupra poliţistului şi familiei sale

> Este vorba despre un bărbat prins beat la volan, la Fundu Moldovei

Un bărbat a fost plasat de procurorii din Câmpulung Moldovenesc sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a recunoscut acuzaţiile de conducere sub influenţa alcoolului şi ultraj în formă continuată (trei acte materiale distincte). În acest caz, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, anchetatorii arată că, la 11 octombrie un control al poliţiei în trafic a escaladat rapid într-o campanie de ameninţări violente, mesaje de intimidare şi postări publice cu tentă sexuală şi de violenţă, ţintind un agent de poliţie şi familia acestuia. Totul a pornit sâmbătă, 11 octombrie, în jurul orei 13:45, pe DJ 175, în satul Botu, comuna Fundu Moldovei, când un echipaj al Secţiei de Poliţie Rurală Pojorâta a semnalizat oprirea unui autoturism suspect; şoferul nu s-a conformat, continuându-şi drumul. La scurt timp, poliţiştii l-au depistat în incinta unui bar din zonă, unde testarea cu etilotestul a confirmat o concentraţie ridicată de alcool la volan. Deşi bărbatul a negat iniţial că ar fi condus vehiculul, formalităţile pentru dosarul penal au fost întocmite pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) Cod penal. În timpul discuţiilor de la sediul poliţiei, însă, situaţia a degenerat. Suspectul a început să-l ameninţe verbal pe agentul implicat, lansând replici de genul: „Eu zic să faci să fie bine cu permisul”, „Tu nu te gândeşti că ai făcut un abuz prin faptul că m-ai luat din bar”, „M-ai testat şi mi-ai luat permisul, tu nu te gândeşti că m-ai lăsat fără pâine”, „O să ţi se întoarcă ţie toate astea” sau „Cunosc un procuror la Bucureşti pe nume B.G., care o să te mute unde cântă doar păsările”.

Aceste expresii, menite să-l constrângă pe poliţist să renunţe la actele de constatare, au fost consemnate într-un raport depus ulterior la Poliţia Municipiului Câmpulung Moldovenesc. Campania de intimidare nu s-a oprit aici. Tot pe 11 octombrie, după finalizarea documentaţiei, bărbatul a contactat prin WhatsApp şeful unui post de poliţie dintr-o comună învecinată, cerându-i să intervină pe lângă agent pentru a „rezolva dosarul”, ameninţând cu divulgarea unei presupuse filmări video cu „abuzuri” comise de poliţist. Mesajele includeau fraze precum: „Aveam şi al doilea telefon… Cel de serviciu”, „Cu filmarea de pe al doilea telefon”, „Direct la închisoare îl bag”, „Eu zic să îl înştiinţezi” şi „Şi să facă să fie bine pentru amândoi”. Ulterior, suspectul i-a trimis direct agentului mesaje similare, insistând să evite suspendarea permisului şi ameninţând cu publicarea filmărilor la şefi ierarhici locali şi de la Bucureşti, precum şi pe reţelele sociale. Escaladarea a culminat cu o serie de postări pe Facebook, începând din 11 octombrie şi continuând până pe 22 octombrie. Bărbatul a publicat mesaje, materiale video şi fotografii care făceau referire directă sau implicită la agent şi familia sa, inclusiv ameninţări cu violenţă fizică, insinuări sexuale perverse la adresa soţiei poliţistului şi previziuni sumbre precum că agentul va ajunge „şofer de transport în comun” sau „după gratii” pentru presupuse abuzuri.

Procurorul de caz s-a sesizat din oficiu pentru ultraj (art. 257 alin. 2 şi 4 Cod penal, raportat la art. 207 alin. 1 şi 2, în formă continuată conform art. 35 alin. 1), extinzând urmărirea penală. Pe 22 octombrie, au fost identificate postări suplimentare cu ameninţări directe de violenţă, iar pe 24 octombrie, suspectul a inundat reţeaua cu un val masiv de conţinut – mesaje, imagini şi fotografii cu soţia şi cei doi copii ai agentului, însoţite de ameninţări explicite cu acte de violenţă asupra lor. Aceste acţiuni au generat o stare de teamă puternică poliţistului, motivând o nouă extindere a dosarului. Citat pentru audiere ca suspect, bărbatul a refuzat să se prezinte, postând ironic pe Facebook fotografii cu citaţiile. Un mandat de aducere a fost emis, iar, pe 24 octombrie, bărbatul a fost depistat pe raza judeţului Argeş şi „transportat forţat” la Parchetul Câmpulung Moldovenesc. În faţa procurorului, a recunoscut toate faptele. Iniţial reţinut pentru 24 de ore, ulterior a fost supus controlului judiciar pentru 60 de zile. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI